in Gazeta Sporturilor

Un atentat

Dacă ți-a plăcut, distribuie! :)
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Email this to someone
email

Ce i s-a întâmplat lui Neymar la sfârșitul meciului cu Columbia n-a fost o ”accidentare”, pentru că n-a fost un accident, ci urmarea unui gest abject și voit. Zuniga a căutat infamia, asemenea lui Harald Schumacher acum 32 de ani. Battiston, atunci, parcă a avut totuși o șansă teoretică: măcar agresorul venea din față. Neymar nu se putea însă nicicum apăra. S-a văzut la reluări că, pentru Zuniga, era de parcă brazilianul nu exista, totuși genunchiul lui a găsit cu precizie locul în care să lovească.

Și, pentru ca abjecția să fie maximă, n-a existat ulterior niciun gest de regret, nicio mână pusă pe adversar în semn de „iartă-mă”, doar o fugă rușinoasă de la locul faptei. Până în momentul scrierii acestui text, nu s-a auzit nimic. De aceea denumesc acest act nu doar un „fault” (cu sensurile sale de „necinstit”, „trivial”, „greșeală”, „murdar”, „urât”), ci un „atentat”, căci conține multă lașitate și iresponsabilitate. Suarez a mușcat din Chiellini, dar în niciun moment nu s-a pus problema unui risc major asupra italianului. Dacă luăm însă posibilele urmări în calcul, după o agresiune precum cea a lui Zuniga  poți rămâne paralizat.

Neymar joacă pentru Brazilia, așa cum Messi reprezintă Argentina sau Cristiano Ronaldo Portugalia. În alt plan însă, acești oameni – că susții ori nu echipele la care joacă – sunt parte dintr-un patrimoniu universal. Cel care l-a scos din fotbal pe Van Basten a extras din viețile noastre o fărâmă de geniu, căci de la astfel de jucători pot veni frumusețea și „altceva-ul”. Asta spun prin gestul lor și adversarii lui Neymar, de la Messi la Özil, de la Podolski la Balotelli, în reacția de solidarizare cu brazilianul.

Fred, când a aflat că Neymar va părăsi competiția, a spus ceva esențial: „E un băiat care a muncit mult să fie aici” . Dar cât de ușor ne pare nouă ce fac Neymar și alții, cât de banală ne apare o entorsă la un meci de tenis!

Dacă în jocul lui Neymar e mult din răutatea copilului, este și multă muncă.  Al naibii pui de cuc! Nu-i doar o arteziană de freze, ci și o antologie de driblinguri, un Pinocchio pe arcuri. La început te enervezi văzând cum își invită adversarii să-l atace, pentru a-i ridiculiza apoi. Nu poți să nu râzi însă când îi depășește, întrucât în fiecare dribling brazilian e un pic din Stan și Bran, un bobârnac la adresa imobilității lumii. Pentru ce face pe teren, i se poate ierta chiar și păcatul  prea deselor simulări. Din păcate, la FC Barcelona, așa cum s-a întâmplat cu Henry sau cu Ibrahimovici, Neymar nu arată decât un sfert din ce poate, fiind cumva sacrificat pe altarul unei echipe ce se învârte în jurul lui Messi.

Ca spectator, pe Zuniga și pe alți agresori îi poți doar înjura. FIFA însă poate mai mult. Dacă forul mondial mai e preocupat de soarta acestui sport și nu de mizele sale meschine ale înfruntărilor cu Maradona ori de autoglorificarea prin penibile filme omagiale, trebuie să pedepsească drastic aceste oribile atentate.

UPDATE: Aici.

Dacă ți-a plăcut, distribuie! :)
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Email this to someone
email

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

92 Comments

  1. E adevarat. Intrarea lui Zuniga a fost urata si poate intentionata. A fost un fel de intrarea lui Neymar la Modric. Numai ca brazilianul a avut ghinion. Gestul la fel de golanesc.

      • De unde esti asa sigur ca e “criminal,” si ca intentia de rupere e indubitabila? Esti clarvazator?
        E un fault de joc intr-un moment incins, ghinionul a fost ca genunchiul a ajuns acolo si nu in coasta, in fund sau chiar nicaieri. Daca ai senzatia ca Zuniga s-a dus chitit pe vertebra poate ar trebui sa iei o pauza sa te relaxezi.

  2. Exagerat! Exagerat titlu pentru un articol de genul asta, exagerata parere despre un fault. E o accidentare nefericita si atat, nu il vaneaza nimeni pe cocalarul de Neymar. Daca era asa, Messi si altii ar fi stat numai prin spitale.

  3. ma bucur ca ai facut comparatia cu suarez. ma tot contrazic cu prietenii, ei zic ca atunci cand rupe matuidi o tibie face parte din “riscul meseriei”. pe cand o muscatura nu. desi cu o tibie rupta nu joci luni de zile, te operezi, iar cu umarul muscat alergi dupa arbitru. mi se pare aberant sa primesti 4 luni ca suarez iar francezul sa primeasca o dojeneala parinteasca. la fel si aici, chiar sunt curios daca vor fi repercusiuni

  4. Aati luato toti razna cu neymar????de parca ar fi singura accidentare frate din fotbal..au fost mult mai multe accidentari mai grave si nu s-a facut atata scandal..asa ii trebuie sa se invete mint sa nu mai simuleze..

  5. @Mihai si Ionutz: Voi nu sunteti zdraveni la cap. Aici nu e vorba de preferintele voastre ori ale altora in fotbal, ci despre realitate. Se putea termina ca si cu Nesu. Iar daca pana acum s-au tolerat astfel de intraria, nu inteleg de ce trebuie sa tolerat in continuare. Daca v-as intalni pe un teren de fotbal, v-as rupe picioarele fara nici un regret doar pentru ceea ce ati postat aici. Pacat ca nu voi avea ocazia de a va face sa va simtit ca Neymar.

  6. “…fac parte dintr-un patrimoniu universal”. De parca am vorbi despre valori. Sunt niste baieti care sunt platiti regeste pentru a se expune unor astfel de riscuri. In marea lor majoritate cvasi analfabeti, baietii astia nu si-ar putea gasi de lucru nici macar in spalatoriile auto de prin cartierele lor, asa ca eu zic s-o lasam mai moale cu ingrijorarea exagerata pentru articulatiile lor, caci, de obicei, nu se lovesc la creier. Ei se bat, ei se impaca, plebea bea bere, se bucura de circ, ei isi iau banii si toata lumea este multumita. “patrimoniu universal”…. Pffffffffffff!

    • O articulatie e una, o vertebra fisurata e cu totul altceva. Daca avea ghinion putea ajunge ca Nesu. Nu exista scuze, nu va mai prostiti, mai ales ca a fost intentionat, fara nici o legatura cu jocul. Nici mie nu-mi place Neymar dar ce a facut columbianul e de 5 ori mai abject decat ce a facut Suarez.

    • tocmai ca maduva coloanei vertebrale tot din sistemul nervos central face parte, ca si creierul. Daca extirpi ceva din creier, mai poti functiona cat de cat corect, daca iti este strivita o zona din maduva spinarii …

  7. Doua chestii:
    1. Accidentarea lui Neymar e accidentarea arbitrului care a dat doar patru galbene intr-un meci in care au fost mai multe faulturi decat pase reusite. Cand nu stii sa tii jocul in mana, iese urat.
    2. Stii cum te prinzi daca Neymar simuleaza sau e lovit pe bune? In primul scenariu, se rostogoleste tipand ca din gura de sarpe. Ieri era paralizat de durere, nu se misca. Atunci am zis ca e grea. Ar trebui ca un arbitru sa analizeze chestiile astea inainte de meci.

    In rest, jucatorii cu har se recunosc dupa doua criterii: sunt cei ale caror nume se afla pe cele mai multe tricouri si cei care au tricourile cele mai murdare din cauza faulturilor. Uita-te la James.

    • 1. Și eu sunt partizanul unui joc lăsat mai liber, dar, într-adevăr, arbitrul a exagerat.
      2. Și eu m-am cam albit, din aceleași motive pe care le spun ceilalți. Accidentările la coloană sunt nasoale rău. Un picior se mai repară.

    • daca domnisoritul Neymar nu si-ar fi demonstrat toata arta si profesionalismul in
      ,oarecum,putinul timp pe care si l-a petrecut prin Liga I spaniola,poate arbitrul(spaniol,madrilean,ha,ha,ha) ar fi fluierat “ceva”
      hai sa fim seriosi!
      e un jucator umflat si,pe deasupra,in asteptarea unor “lamuriri” juridice despre transferul la Barcelona si cum tac-su a Xplificat cifra de afaceri a “asociatiei” dupa respectivul transfer
      Domnu´ Adi!
      sa nu ma surprinda ca lucrati pt acest trust?

  8. a fost “pedepsit” pentru obraznicia de a rupe si el mai multe vertebre…diferenta e ca el a facut-o cu mingea la picior, iar Zuniga ca un veritabil tapinar.
    Barengott sunt curios de unde ti-ai inspirat numele. Chiar te rog sa lasi un reply daca vrei. Merci frumos!

  9. E un risc asumat. Exista un numar mare de sportivi profesionisti care, fara sa fie implicati in sporturi de contact, platesc tribut sportului pe care-l practica, avand intreaga viata terminata la varste la care, pentru altii, aceasta de abia incepe. Fortand putin nota (ok, putin mai mult) e ca si cum am invinovati-o pe Bouchard c-a dat mingea prea in colt special sa-si franga glezna Halep. Gesturi lipsite de fair play exista si in viata si in sport. De aici pana la a crede ca Zuniga a calculat la milimetru locul unde ar trebui sa loveasca vertrebra lui Neymar, e cale lunga insa.
    PS : ca idei de imbunatatire pentru site, poti face refresh-ul automat la comentarii ? :)

  10. Sa fim seriosi, nu a fost o intrare criminala, un atentat cum l-ai numit, a fost o intrare dura din partea lui Zuninga dar si Neymar e cam fragil…faultul lui Schumacher impotriva lui Battiston la CM din 82′ a fost intradevar un atentat!!

    • am impresia ca totul tinde catre egalitatea intre sexe-sexuri,sau ce-om mai fi,iar Neymar incearca sa faca o conexiune intre barbati si barbatei

  11. Un articol care nu face altceva decat sa descrie faza din acest filmulet unde se vede clar cu cata violenta il loveste cu genunchiul in spate fara a schita nici cel mai mic gest de a evita socul teribil, iar cand mai vad ca unii sunt atat de redusi sa spuna ca este si din cauza ca Neymar e prea sensibil, ma lasa perplex. Cei care au dubii de violenta cu care a fost lovit Neymar, sa calculeze viteza de deplasre si greutatea lui Zuniga si poate abia atunci vor intelege cu cate sute de kilograme forta pe cm patrat a fost lovit intentionat, Neymar.

  12. Nu a fost o lovitura la sol, a fost din saritura, ceea ce sporeste enorm forta mai ales cand este vorba de genunchi, o arma teribil de puternica.

  13. Parerea mea e ca a fost intentionat “accidentat”! Se vede clar cum a intrat cu genunchiul sa-l scoata din joc! Sper sa fie pedepsit sever in asa fel incat sa fie exemplu!

  14. “Epopeea” asta a inceput se pare cu Coluna, cand in 1966 l-a scos din joc (si din competitie) pe Pele. Toleranta forurilor la acea vreme a facut ca act iresponsabil sa faca pui, in timp.

    La textul tau nu pot sa adaug decat: “That’s why we have rugby”. Acolo iti iei adversarul in brate, dai cu el de pamant si stii ca mai mult de o arcada plesnita ori o buza sparta n-ai ce sa-i faci.

  15. Eu nu am văzut în viața mea un jucător mai talentat și mai virtuos ca acest jucător brazilian.Chiar este mare pocat să accidentezi pe un MAESTRU! Comentariile sunt o lipsă de respect pentru o mare valoare fotbalistică. Să îl faci cocalar pe un extraordinar artist cu mingia de fotbal, mi se pare o blasfemie. Nici Pele, Nici Maradona,nici Ronaldo, Ronaldinio, Cristiano Ronaldo,sau Messi nu sunt la nivelul acestul UNIC, FABULOS jucător! Mulțtumesc pentru acest mesaj venit de la Adrian Georgescu.Un cadou frumos!

  16. @Adrian Georgescu: cred ca judecata ta e prea aspra. Faultul e dur, fara indoiala. Nu cred ca intentia a fost sa il scoata din joc, sau sa il “termine”, ci mai degraba a fost neglijenta. Cel mai vinovat aici e arbitrul, care a tolerat jocul peste limita tot meciul. Cateva galbene la inceput calma spiritele. Si poate chiar mai vinovat e Blatter, cu a sa dorinta de a globaliza arbitrajul.

  17. In 1966, la Campionatul Mondial din Anglia , pentru ca echipa Braziliei sa nu treaca de grupe , in al -II-lea meci din grupa impotriva Ungariei, Pele A FOST SCOS DE PE TEREN CU TARGA.Nici nu a mai jucat niciun meci la acel CM. A stralucit atunci o noua stea-regretatul Eusebio-perla din Mozambic , cel care juca pentru Portugaliua medaliata cu bronz la acea editie. Una peste alta , finala a fost Anglia-RF Germania , nemtii fiind, atunci invinsi printrun gol dubios. Si asa Anglia , tara organizatoare, a cistigat singurul titlu din istoria ei.Zimbesc , acum , cind voi cei tineri doriti seriozitate de la FIFA.
    !

  18. Cred ca exagerezi, Adrian, incluzindu-l pe Neymar in patrimoniul umanitatii. In rest sint de acord, actul e reprobabil si ar trebui pedepsit. Nu e treaba mea cum, de cine si in ce fel.

  19. Zuniga trebuie suspendat pe 1 an si la revenire sa dea un test din fotbal. Sa ne convinga ca a inteles regulile jocului numit fotbal, ca trebuie sa urmaresti mingea si nu omul. Ca adversarul nu trebuie lichidat ca in jocurile de pe calculator. Sa invete ce este fair play si sa ne mai convinga ca are notiuni de baza sociale si umane!

  20. Tatik”U”

    Ti-as da un like, dar nu permite blogul :)
    Insa mai vinovati decat Blatter i-as vedea pe aia din International Board, care aau puterea sa schimbe regulamentul si n-o fac.

    Imi vine iar in minte faza de acum 4 ani, cand Suarez cu al sau hent a trmis Ghana acasa. La baschet daca mingea e atinsa pe traiectoria descendenta, e cos valabil, chiar daca ar fi intrat sau nu in cos. La fotbal nici pentru chestii evidente cum a fost cea la care fac referire nu se face dreptate. Si stii de ce? Pt ca fotbalul nu sufera de audienta ca alte sporturi. Cand le-or tremura chilotii ca toti se uita la formula 1 sau la snooker in loc sa se uite la finala CM, atunci poate s-o misca ceva si pe acolo

  21. Proces de intentie. E greu, tare greu sa facem asa ceva. Sa stim exact ce-a intentionat Zuniga, doar prinvind interventia, din afara terenului. Analiza de chibit, nimic mai mult…
    Mai bine intrati voi pe teren, jucati fotbal, puneti piciorul la minge si simtiti “gustul” crampoanelor. Vedeti apoi cat de mult va puteti feri adversarii, atunci cand mingea devine scopul principal. Urmariti sicanarile permanente care se fac intre fotbalisti, urmariti felul in care sunt dezechilibrati portarii in momentul iesirii la centrari sau cel al degajarilor (stiti oare ce poate pati un portar intr-un astfel de moment, cat de mult rau poate pati dintr-o simpla obstructie aparent inofensiva?).
    Sigur, e usor sa-l condamnam pe Zuniga, sa uitam toate marsaviile lui Neymar (se pot face cel putin 2 calupuri de simulari si intrari smecheresti ale lui Neymar), doar fiindca azi unul pare calau si altul victima. Ganditi-va insa la realitatea din teren (daca ati fost vreodata), la duritatea implicita a sportului barbatesc. Doar fiindca sunt fotbalisti si nu rugbisti nu inseamna ca trebuie sa le plangem de mila la o accidentare. Sportul implica si riscuri, pentru toata lumea, nu doar bani, nu doar statul de vedeta, nu doar farmecul reflectoarelor.

    • Toată argumentația dvs. bărbătească “mai jucați și voi fotbal” etc. pălește în fața pericolului ca un om să paralizeze pe un teren de sport. Mulți de pe aici au făcut sport, unele discipline mai dure, altele mai puțin, nu cred însă că a fost vreunul vecin cu inconștiența.

      • Daca iti e frica de accidentari serioase stai deoparte. Ca unul care am vazut oameni inghitindu-si limba pe terenul de sport (din cele mai stupide cazaturi) nu cred ca faptul ca vorbim de Neymar si nu de altcineva, nu de un muritor de rand, merita o emotionare peste masura. Pot sa te asigur, Adrian Georgescu, ca daca Zuniga intentiona sa-l paralizeze pe Neymar reusea asta. Trebuia doar sa tinteasca un pic mai sus. A fost pur si simplu o neatentie (provocata si de momentul jocului – ultimele minute, Columbia disperata sa egaleze), sanctionabila desigur cu un cartonas rosu. Dar atat, nimic mai mult.

    • Piciorul nu ti-l simti, cateva zeci de secunde, chiar si atunci cand iti rupi un ligament. Cand cazi rau dupa un duel aerian cateva secunde nu ai aer. Lasati, va rog, senzatiile siropoase deoparte si priviti sportul corect, cu balanta intre riscuri si castiguri.

  22. Subscriu la ce a scris Tatik”U”, arbitrajul a fost mjlt prea permisiv. Asta a avantajat Brazilia in opinia mea. James a fost practic lichidat de brazilieni si tot el a luat un galben ridicol.

    Imi pare rau pentru Neymar, recunosc ca am crezut ca face iar reclama la slipi. Ma opresc aici pentru ca nu e potrivit momentul pentru a comenta comportamemtul lui. Ii doresc insanatosire grabnica.

  23. Fotbalul e un sport de contact,nu-i voi plange niciodata pe fotbalistii superplatiti care sufera accidentari grave.Mergeti la urgenta de preferat sambata sau duminica sa vedeti sportivi amatori cu fracturi de ti se face paru’ maciuca,aia ce dracu’ fac?Ca sa nu mai vorbim de betivii care cad pe strazi,ei merita respectul nostru pt curajul de a continua!

  24. Pt.Gabi Koreanu

    Demolarea lui Pele a inceput-o Vutov in primul meci si a desavarsit-o “summa cum laude” MORAIS. Coluna a fost un imens jucator si,niciodata ,dar niciodata nu ar fi comis un asemenea gest.
    Numai bine.

  25. Eu zic sa nu va potriviti prea tare la mintea lui Albusibiu,e frustrat rau de tot din cauza KVSC,de-aia e asa de polemic…
    Referitor la Zuniga,e regretabil ce s-a intimplat,nu cred ca a fost cu premeditare.Bine ca n-a fost mai rau.Parerea mea e ca principalul vinovat a fost arbitrul,care a tolerat jocul foarte dur al ambelor echipe.In dorinta de victorie cu orice pret jucatorii se aruncau aproape inconstient in joc,riscurile unor accidentari fiind foarte mari.Nu am vazut de mult o asemenea incrincenare,aproape dementa.Miza e mare pentru brazilieni,vor cu orice pret titlul.Sunt curios ce arbitru va pune FIFA la meciul cu nemtii.

    • Ca sa vezi, cine-mi poarta de grija. Dar, stimabilule care se pare ca ma cunosti, da-mi voie sa te intreb, asa, ca de la comentator la comentator: tu cine naiba esti? Neica… Nimeni?

    • Foarte corect rezumatul tau, cred ca mai mult de atat nu ar mai fi nimic de spus, in ce priveste pe albulsibiu, e cu totul in afara subiectului, pur si simplu bate campii, ma si mir ca Adrian Georgescu a acordat atentie la un personaj care cred ca nici el nu stie despre ce vorbeste.

      • Ia uite, gsp-istul adrian1984, imi duce si el grija. Cautam putin pe gsp sa vedem felul in care astfel de individizi au reusit sa spurce pe masura forumului prosport si acel loc? Baieti, din pacate nu mai am timp sa va fac jocul, sa va fac sa latrati gretos de fiecare data. Am alte prioritati, am o viata de trait. Ma voi gandi insa cu drag la voi (si la fenomenul fotbalistic romanesc) in aproximativ 7-10 ani de-acum. va fi chiar distractiv, va asigur.

  26. Zuniga trebuie eliminat din toate competițiile cel puțin trei ani. Pedeaspă pentru ce a făcut și avertisment pentru oricare alt jucător care poate confunda dreptunghiul stadionului cu o cușcă de MMA. Comentatorii care nu văd gravitatea întâmplării se prea poate să îl urască pe Neymar, fapt absolut de neînțeles pentru un microbist. Îți place fotbalul, îi iubești necondiționat pe Neymar, Messi, Ronaldo, Robben, indiferent la ce echipe joacă. Să spui că merită pentru că-i bine plătit arată lipsă de caracter, nu inteligență. Neynar e plătit să facă spectacol, nu să sfârșească într-un scaun cu rotile. Pentru asta nu era nevoie să părăsească favelele, dimpotrivă! Să spui că Germania poate bate Brazilia și că e o ieșire glorioasă din schemă povestea cu accidentarea lui Neymar, e epic. Prostie epică. Germania joacă, ca în ultimii zece ani, aceeași piesă uzată: bloc, bloc și iar bloc. Cu jucători ca Messi, Neymar, Robben, se face praf blocul lor, nici nu știu ce li se-ntâmplă. Absența lui Neymar pare că garantează vicoria germanilor, dar pentru asta nemții trebuie să marcheze. Nu m-au convins până acum că știu să facă asta!

  27. Mai gif, se vede ca n-ai facut sport nici o secunda in viata ta. Uite eu nu-l urasc pe Neymar dar nici nu mi se pare ca Zuniga e un criminal, pentru simplul motiv ca m-am uitat atent la reluari si mi se pare absolut evident ca il vede pe Neymar in ultima clipa, cand este deja in aer. In momentul in care il observa mai avea doar doua alegeri: 1. sa intre cum a intrat, cu genunchiul in fata sau 2. sa-si tina ambele picioare la verticala si sa execute el un “salt mortal” peste cap, cauzat de intalnirea cu obstacolul Neymar. Instinctul de conservare i-a dictat ce sa faca.
    In rest, observatia lui Adrian Georgescu legata de cazul Suarez e absolut binevenita. Si nu pot sa nu observ ca brazilienii s-au asigurat (prin intermediul mafiotilor de la FIFA) in felul ala ca nu dau de Uruguay si de Suarez (de, superstitiile ii macinau) iar acum se vor prezenta cu Germania exact in aceeasi situatie in care s-a prezentat Uruguay-ul cu Columbia: fara principalul lor atu. Dumnezeu e sus si vede.

    P.S. Ura ta fata de nemti e de-a dreptul comica, Germania a fost pana acum de departe cea mai buna echipa de la acest turneu final, chestie care s-a vazut in special in nimicul pe care l-au jucat Franta si Portugalia contra ei.

  28. Cateva statistici de pe fifa.com:
    – Brazilia e pe locul 1 la faulturi comise: 96 (locul 2 Costa Rica – 94, 3 Columbia – 91)
    – pe tot campionatul, media de faulturi totale (ambele echipe) pe meci pentru a fost de 30. In meciul Brazilia – Columbia au fost 54 de faulturi (Brazilia 31, Columbia 23)
    – tot Brazilia e pe locul 1 si la cartonase galbene (10) alaturi de Costa Rica
    Meciurile Braziliei sunt atat de dure pentru ca asa joaca brazilienii la acest campionat. Adversarii raspund la faulturi cu duritati. Cu atatea faulturi si galbene era de asteptat ca la un moment dat sa se accidenteze cineva. Din pacate pentru brazilieni, niciodata nu se lovesc inchizatorii sau fundasii ci cel mai plapand si talentat jucator al lor.
    Pe de alta parte, daca nu jucau atat de dur, brazilienii pierdeau meciul probabil…

  29. @Marvin,
    Corect si pertinent!Asa e ,presiunea prea mare asupra echipei Braziliei ii face sa joace dur,”scopul scuza mijloacele”.Ei au dat de fapt tonul,arbitrii le-au permis asta la fiecare meci,din pacate a patit-o si unul de-al lor.

  30. Ziua invinsului

    peste 50 de faulturi pina la accident, fara ca arbitrul sa incerce sa stopeze trendul, e cam mult.
    In rest nu se poate vorbi de un arbitraj slab. Zic accident caci am primit si eu de mai multe ori un genunchi in coaste, dar n-am vazut intentie. In cazul lui Neymar inclin sa-i dau dreptate lui Albusibiu (care pare ca nu si-a rupt nici un ligament). Pare mai mult un accident de circulatie. Cite masini se ciocnesc zilnic fara intentie ? Dar nu sint chiar sigur, caci Neymar incepuse sa faca fite pe teren, fite care se pedepsesc de obicei la prima ocazie.

    In acest caz, daca a existat cea mai mica urma de intentie (repet, nu poate fi dovedita), arbitrul poate fi considerat vinovat. Joc liber nu inseamna sa fluieri fault dupa fault si sa nu avertizezi. Deci A G are aici dreptate. Poate ca in aceasta faza a CM nu ar trebui sa conteze asa mult galbenele, s-ar lua presiunea imensa la care sint supusi arbitrii. Pentru un galben prostesc ori luat din obisnuinte tactice poti rata o semifinala de CM ori chiar finala. Poate ca arbitrul ar trebui sa-si joace mai bine rolul de suveran pina la capat. Daca FIFA recunoaste goluri turcesti afirmind suprematia arbitrului ar trebui sa mai treca si arbitrul peste cite o regula absurda, dar consecvent si pina la capat. Astfel eu nu inteleg cum arbitrul s-a sfiit sa scoata galbene la faulturi, caci poate asa s-au inteles cu ambele echipe, dar i-a luat dreptul capitanului brazilian, cel mai bun om al lor, sa joace seminifinala, doar pentru ca s-a pus pentru un moment in fata portarului. Trebuia sa rupa demonstrativ galbenul si arate pentru acest gest nesportiv 5 minute de prelungire in plus. Era mai bine pentru toti, chiar daca Germania protesta.

    • Cred ca pot atesta situatia unui accidentat, cu cele 3 accidentari mari si late suferite, urmate de alte 5 operatii pe genunchi. La anumite accidentari dure se intampla si ca si nervii sa fie atinsi, de acolo senzatia de amorteala sau chiar paralizia temporara. Nimic insa sa semene cu cazul lui Nesu. Mai e o vorba in sport: cele mai grave accidentari ti le faci singur, par prostesti, in momente de relaxare, nu survin in timpul unor contacte cu adversarii.

  31. Din pacate pentru Neymar, dupa fapta si rasplata. Antijocul brazilian incurajat de arbitri s-a intors impotriva lor. Frustrarea lui Zuniga a fost determinata de injustitia arbitrajului de la acest meci. Nu zic ca a vrut sa-l rupa pe Neymar insa cu siguranta ar merita o suspendare groasa.

    La fel si Matuidi, si Neymar el insusi pt opera din meciul cu Croatia, la fel Robben pt infinitele simulari, de fapt cel mai bine ar fi sa suspendam de-a dreptul FIFA.

    Arbitraje video si nimic din toate astea nu s-ar mai intampla.

  32. V-am spus?E frustrat rau de tot!!!Atitea accidentari,plus KVSC care nu se simte prea bine…Tipic!Plus jignirile,doar cum altfel …

    • Omule, serios, incearca si alt cuvant in afara de “frustrat”, ca e groaznic de uzat de toti netotii cu vocabular sub 1000 de cuvinte. Ar fi culmea sa fiu eu frustrat fata de tine. Ar trebui sa am mai intai un motiv, nu crezi?

      Si ia spune-mi: te-ai simtit jignit fiindca am zis ca esti un neica nimeni (asta dupa ce tot tu iesi cu musca la arat?)? Pai ia sa dau o cautare, sa vedem cine esti, sa te vedem la chip. Crezi ca voi gasi ceva decat de 100.000 de ori aceleasi cuvinte? Eu sunt la vedere, imi asum identitatea, scrierile si activitatea. Intelegi diferenta? Nu ma indoiesc ca nu…

  33. In cazul tau,”frustrat”e cuvintul potrivit.Daca adaugam si narcisist ,incepe sa se completeze imaginea ta,”la vedere”.
    “Scrierile”?Asa numesti tu postarile pe net?Singura ta opera e pupatul dosului lui Paszkani.Acuma te arati din nou,parca vad ce “scrieri”glorioase o sa produci,doar KVSC,s-a calificat(pune tu ghilimelele) in EL…In ce fel iti asumi identitatea,fata de alti postaci?In ce fel esti la vedere?Cam care ar fi “activitatea”ta?Singura pe care o stiu ti-am descris-o mai sus.N-am de gind sa polemizez cu tine,nu exista miza,sa fii sanatos,nu am vrut nimic de la tine,am remarcat doar ca ai inviat…Acelasi.

    • Draga neica. Ia da tu o cautare “albusibiu” si vezi ceea ce gasesti. Crede-ma, ma puteam ascunde de Google in zeci de feluri. Asadar, incearca sa vezi: activitate, articole (fiindca sunt licentiat in jurnalism si comunicare, cred ca le pot numi cu adevarat articole), identitate, poza, loc de munca si locatie (ambele in Sibiu), poate chiar si numar de telefon. Asta inseamna a-ti asuma ceea ce scrii, ceea ce gandesti. Facem aceeasi proba si pentru mataluta, scuipator de acuze, ce zici? Gasim ceva decat de 100.000 de ori cuvantul “frustrat”? Altceva? Ai produs vreodata ceva?

  34. @Optimvs află că am făcut mult sport la viața mea: atletism, fotbal, baschet, tenis de masă și de câmp. Cu mare pasiune și forță. Nu vreau să comentez faza, este de-o evidență orbitoare, diferențele de percepție vin din experiențele noastre anterioare. Zuniga nu are nicio treabă cu mingea, nu încearcă s-o atingă și nici nu avea cum, date fiind pozițiile celor doi. A venit la rupere, este evident.
    Simpatic domn, Germania a fost și rămâne una dintre preferatele mele. Pe vremea lui Lothar Matthäus, Germania juca ofensiv și marca 3-4 goluri pe meci. Campionatul acesta s-a chinuit, cu scoruri egale și 1-0. A nu observa lipsa lor de imaginație și jocul băltit al lor ține de cunoașterea fotbalistică, nu de ură sau de simpatie. Observația mea despre jocul Germaniei era opusă unui comentator care bătea câmpii cu nu știu ce stratagemă de-a brazilienilor. Nu are nimic de-a face cu ura. Aproape că pot recita echipa Germaniei, nu de-acum, din ultimii 30 de ani.
    În încheiere, încercați data viitoare să înțelegeți sensul celor scrise de alții, altminteri veți fi mereu în capcana propriilor presupuneri și obsesii. „Dumnezeu e sus și vede”? Adică dumnezeu i-a fracturat vertebra lui Neymar! Pe bune? Cu argumente de-astea, mi-e și rușine că vă dau replică.

    • Mai gif, rar se intampla ca viata sa-i dea asa de prompt o palma unuia care realmente vorbeste prostii. Reciteste ce ti-am scris acum nici 2 zile despre Germania si despre cat de mici au parut Portugalia si Franta in fata ei. Poate acum, dupa acest 7-1, reusesti sa pricepi ceva, daca te straduiesti nitel.

      P.S. Ramane de vazut daca nemtii vor sti sa treaca peste euforia provocata de acest succes colosal. In momentul asta cred ca respectivul sentiment este principalul lor adversar in drumul spre titlu.

  35. Din pacate pentru tine, dincolo de aberatiile despre o vasta experienta sportiva pe care ai avea-o, prostioarele pe care le scrii despre faza cu pricina te descalifica imediat. Intr-adevar, faza este de o evidenta orbitoare, se vede extrem de clar ca Zuniga este cu ochii la minge si ca isi coboara privirea (si il vede pe Neymar) cand este de mult in aer, intr-o saritura in care a venit lansat, nu de pe loc. Orice om care a facut sport cat de cat serios, care a participat la competitii samd stie foarte bine ca intr-o situatie in care ai comis o imprudenta (care conduce la un impact iminent) primul reflex este sa te protejezi pe tine, nicidecum adversarul. Asta a facut si Zuniga.

    De asemenea, cine isi inchipuie ca din saritura aia a tintit el coloana lui Neymar probabil il confunda pe Zuniga cu Bonjasky si fotbalul cu kickboxingul.

    P.S. Nu stiu ce campionat mondial urmaresti tu, dar in asta pe care-l vad eu Germania a zdrobit Portugalia pseudo-starului CR0 cu un sec 4-0 , a batut fara emotii o Franta care paruse foarte tare in fata unor adversari modesti (gen fosti ceasornicari actualmente albanezi, nigerieni samd) si mai ales a reusit sa dea peste cap o Algerie care, in opinia mea, a fost adevarata revelatie a acestui CM.

    La prostia cu “Dumnezeu e sus si vede” = argument la care ar fi rusinos sa dai replica nu ma mai obosesc sa comentez ca n-are rost. Faptul ca in loc de Dumnezeu tu te inchini la “intamplare” nu te face mai destept, cel mult mai lipsit de imaginatie.

  36. domnu adi georgescu.doua prietene de-ala mele( maggie pislaru si angie similea) ma intreaba daca va duceti s-o vedeti live. duceti-va. va duceti? multumesc. nuni xx

  37. Zuniga si Matuidi au intrat intentionat ‘la rupere’. E putin probabil sa fi dorit chiar sa-si accidenteze grav adversarii iar in cazul lui Neymar, sa-i puna viata in pericol, insa, cum creierul nu este partea lor forte, nu s-au gindit la posibilele consecinte ale atentatelor lor.

    Singura ‘vina’ a lui Suarez e ca talentul cu carul a venit la pachet cu creierul ramas la nivelul virstei de 4-5 ani. Nici macat nu poti sa-l invinovatesti pentru asta, un tribunal l-ar declara iresponsabil pe motiv de infantilism, deci nevinovat :)

  38. am si eu o intrebare: daca se va intampla sa joace cu nemtii, oare cum e cu furtunile astea in paharul cu apa?

  39. Parerea mea despre acest IMBECIL [ zuniga ], este aceea ca este “UN CRIMINAT pe terenul de sport.Acest Acest infect MOJIC SI ANALFABET nu are ce cauta pe terenul de sport. Unul ca NEYMAR se naste odata la 10 ani.Unul ca NEYMAR ne incinta inimile prin drimblingul lui. Sa vazut foarte clar cvum a venit in viteza si sarit in aer ca un cimpanzeu cu genunchiul in fata sa-l DISTRUGA..Acest gen de specimen si animal nu are ce cauta pe terenul de sport.Uare F.I.F,A. ce are de gind sa faca? Il iarta pe acest NEMERNIC”? iar pe URUGUAIAN il suspenda 4 LUNI”? AR FI INCREDIBIL.

  40. In sfarsit avem aici un mare sportiv, dar un pic cam orb din pacate daca el spune ca Zuniga l-a vazut pe Neymar abia cand deja era in aer, cu siguranta esti mitoman sau ai darul contrazicerii daca ai gasit o varinta pur si simplu ireala, doar tu ai vazut asta.

  41. Optimvs, se vede ca ai facut f mult sport la viata ta, cred ca din cauza la prea multe sarituri in aer dupa minge, ti s-a cam zdruncit creierul, la-so mai moale cu sportul ca sa nu se zdruncine definitiv.

  42. “zdruncinat creierul”, din mare graba am tastat “zdruncit” , mai ales emotii cand am vazut ce super sportiv avem aici care ne explica exact cum si din ce cauza Zuniga i-a fracurat vertebra lui Neymar.

    • N-are rost sa-ti faci nervi din cauza unor pitecantropi care si-au pierdut la pariuri banii de secarica, din cauza ca “stiau ei” ca Brazilia e cea mai tare ;)

      Dincolo de asta, adoratorii unor vedete de mucava, inventate de presa sportiva in lipsa de ceva mai bun, mai au foarte putin pana propun sa fie impuscat oricine stranuta la mai putin de 10 metri de Neymar, oricine se apropie cu niste acetona de degetul mic de la piciorul lui CR0, oricine indrazneste sa incerce o alunecare cand Messi se impleticeste pe langa minge etc etc.
      Fault criminal e asta http://www.youtube.com/watch?v=A0Si8QJfEhE Punct.

  43. Andrei, lucrurile sint simple, numai noi cautam sa le ametim, sa le coafam ca sa para complicate.
    Neymar a incasat un atentat, cum ii spui tu, pe fondul crescind al nemultumirii columbienilor care au fost si ei atentati, mai ales James Rodriguez, de-alungul meciului. Pe undeva pare a fi o intelegere cu arbitrul ca nu vor fi sanctionati. Au jucat la intimidare, cum a facut si Olanda in finala de acum 4 ani. Cum ziceam, noi complicam lucrurile. Eu nu cred ca brazilienii au fost ajutati de arbitru, cred ca e o coincidenta. Ai dreptate ca Zuniga ar fi trebuit sa fie exclus de pe teren si interzis din fotbal si el, ca si Suarez, pina cind invata sa se poarte.
    Noi, microbistii, vom fi mereu dezumflati de lipsa de respect si fair-play pe care FIFA ar trebui s-o promoveze, la fel cum promoveaza lupta impotriva rasismului in fotbal.
    Incet ajungem la virful problemei, anume rigiditatea conducerii FIFA, care e un stat in stat, cu un unic conducator din 4 in 4 ani, interesati de propria piele. Pe linga microbistii fara voce se mai adauga si ceilalti nemultumiti, cei cu voce, voi, ziaristii in presa scrisa si moderatorii cu greutate in TV, care aveti voce si posibilitati si care ar putea face mai multe pentru a arata ciobul si de unde sare el. Urmaresc fotbal de calitate de peste 10 ani, pot spune ca, vreau nu vreau, am o cultura si un anumit standard pe care-l astept de la acest sport.
    Nu se va schimba nimic pina cind va veni o schimbare in fotbal, o primavara pe care toti o sustinem.

  44. Nou termen sportiv: ZUNIGĂ = lovitură lașă dată pe la spate, în timpul jocului, unui sportiv de marcă, rezultând într-o accidentare gravă care ar fi putut fi chiar mortală sau schiloditoare pe viață pentru victimă, iar autorul nu este nici măcar avertizat de arbitru, deși se juca în turneul final mondial.

  45. cred ca ar fi corect sa se voteze la toate nivelele ca cel care faulteaza sa tea pe bara aceeasi durata cu cel faultat; poate asa nu vom mai avea intrari criminale ca cea a lui Matuidi; poate la Neimar nu a intrat sa-i rupa spatele dar intentia de a-l scoate din joc a existat…

  46. Cred ce ce face Germania acu e mai “criminal” decat intrarea lui Zuniga. In sfarsit se dezumfla marea gogoasa. Mai e una. Argentina.,

  47. He, he, mi-a luat-o inainte X!
    Astia criminali nene, cred ca au lasat-o moale in a doua repriza cand au aflat ca elicopterele de desant aerian care trebuiau sa-i ridice s-au defectat si trebuie sa plece de pe stadion tot cu autocarul… :D

  48. It’s really hard to chsooe who’s my favorite player in FIFA 12. I find it that I have a favorite player within each league. For example in MLS I love using Donovan from L.A. Galaxy, I think he is the best player in the 3-star teams. He’s fast and full of skills that really should land him in the top class European football leagues with the big names. I also really like using Rodgers from NY Red Bulls. He is usually in the right place at the right time and is a great finisher.