in Gazeta Sporturilor

Formula 1 cu hormoni de creștere

Dacă ți-a plăcut, distribuie! :)
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Email this to someone
email

formula_one

Cea mai importantă schimbare de regulament – printre cele foarte puține făcute pentru sezonul 2016 din Formula 1 – se referă la zgomotul motoarelor. Pentru a se reda bestiei ce-i al bestiei, i se va înapoia răgetul: una sau două țevi de eșapament suplimentare vor fi montate sub cea principală, doar pentru creșterea nivelului de zgomot. 

Spectatorii au dorit asta. Există chiar și o petiție prin care se cere revenirea la propulsoarele V10 de 3 litri, normal aspirate, care au fost în uz până în 2005, sau măcar la cele V8 de 2,4 litri.

Am mai scris despre asta. Din 2014, când s-au înlocuit propulsoarele de 2,4 litri cu unele de 1,6 litri, constructorii au început să realizeze că au vândut mai degrabă o complicitate solemnă decât o competiție a cailor-putere. Experiența Formulei E din acest sezon, deși spectaculoasă din punct de vedere vizual, e sugestivă: mașinile electrice se strecoară unele pe lîngă celelalte ca peștii prin acvariu.

Dar vibrația și zgomotul motoarelor reprezintă doar o parte a problemei. Cineva a avut ideea de a compara nivelul de competitivitate al Formulei 1 din toate vremurile, iar rezultatele au fost interesante. De exemplu, marja medie de timp dintre învingător și cel de pe locul secund era în anii ‘60 de 50 de secunde, dar de un sfert de secol încoace ea a coborât la 9 secunde. La alți indici – numărul de piloți care se succed în fruntea cursei și câte mașini termină în același tur cu învingătorul -, Formula prezentului stă mult mai bine decât în trecut. La fel și în ceea ce privește depășirile: în 2015, numărul mediu pe cursă a fost de aproape 40, în timp ce în anii 1990 și 2000 era de aproximativ 14.

Concluzia? Nicicând cursele de F1 n-au fost mai disputate. Atunci, de ce ni se pare că nu există dramatism în “Marele Circ”?

După mine, explicația e următoarea. Vibrațiile și numărul depășirilor sunt indici ai spectacolului și doar semne exterioare ale unei emoții care, într-o oarecare măsură, a dispărut. Dramatismul poate exista și într-o cursă fără nicio depășire, căci ține mai degrabă de personaje și de povestea lor. De pildă, filmul „Dueliștii” este mai tensionat decât orice blockbuster cu 43 de explozii, salturi din elicopter și urmăriri. Pomparea spectacolului în F1 seamănă cu hrănirea puilor cu hormoni și injectarea lor cu apă sărată: se obțin astfel păsări aparent grase, fără niciun gust. Vreți spectacol? Găsiți personaje!

De aceea, lupta dintre Mansell și Senna de la Monaco din 1992 va rămâne în istorie ca o dramă, iar Marele Premiu din Singapore, ediția 2015, de pildă, mai degrabă ca o statistică.

Notă: Cu comentariul japonez original, secvența Mansell-Senna mi se pare chiar un thriller postapocaliptic :)

Dacă ți-a plăcut, distribuie! :)
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Email this to someone
email

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  1. revăd și acum scena: o cameră studențească din Măraști, un televizor ”sport” alb-negru, bucuria de la final (cred că am țopăit mai tare decît cei de la boxele lui Senna), lipsea doar șampania… da’ ce bună a fost berea cumpărată din cămin, ghidîndu-ne după faimoasele afișe ”BR RC – 407” ;)

  2. haha acum zici c-apar toshiro mifune si lee marvin si-ncep hirjoneala . il tin minte ca ieri pe mansell dupa cursa , plin de transpiratie si complet epuizat .