Cum schimbă tehnologia filmele?

De la filmul sonor până la ecranul interactiv, noile invenții au influențat în moduri diverse evoluția celei de-a șapte arte

De-a lungul secolului trecut, au existat momentele-cheie în care istoria filmului și-a schimbat cursul sub influența unei invenții tehnice revoluționare. Primul film  sonor, „The Jazz Singer” (1927), era doar o peliculă mediocră de care lumea își amintește doar pentru că a fost cea dintâi în care se auzea vocea umană. Mulți dintre marii artiști ai filmului mut au resimțit atunci șocul, au descoperit că expresivitatea, mimica și gesturile exagerate ce ar fi trebuit să însoțească acțiunea nu mai erau suficiente. Noi talente deveniseră necesare: voce, timbru, dicție. 

O altă mare descoperire care a schimbat cea de-a șaptea artă a fost filmul în culori. Tehnica s-a perfecționat pe parcursul anilor, de la culorile aproape primitive din „Gone with the Wind” sau „The Wizard of Oz” (ambele 1939) s-a ajuns la nuanțe, pasteluri, tușe fine de culoare. Au trecut însă ani până când mari artiști ca Terrence Malick – în „Days of Heaven” (1978) – sau Akira Kurosawa – în „Kagemusha” (1980) – au pictat pe marele ecran.

În zilele noastre, efectele speciale schimbă modul tradițional de a face film. Încă de la începutul folosirii ecranului verde – în pelicula „The Thief of Baghdad” (1940) -, celebrele FX au explodat odată cu dezvoltarea informaticii. De data aceasta, spectatorii vor beneficia de acest val al schimbării.

Care sunt invențiile care vor schimba fața cinematografului? Unii vorbesc despre filmele în sistem IMAX (la dimensiuni și rezoluție mult mai mari decât cele obișnuite), ale căror efecte tridimensionale sunt realizate cu ajutorul laserului, ceea ce înseamnă culori mai vii și o calitate sporită a imaginii. Dacă realizarea efectelor speciale este deja la îndemâna oricui, printr-o democratizare a spectaculosului, la fel se întâmplă cu filmarea și proiecția, operații ce se vor putea face cu ajutorul telefoanelor mobile și al tabletelor.

Dintr-o artă austeră dedicată exclusiv ochiului, cinematografia devine una adresată tuturor simțurilor, inclusiv celui tactil și gustului. Tridimensionalul nu e ultima frontieră: există deja sistemul 4D. De pildă, în Avatar (2009), în unele săli de cinema, spectatorii puteau simți atingerea stropilor și mirosul fumului. Nu doar văzul este teritoriu de experimente, ci și auzul. Sistemul audio Atmos, realizat de Dolby, introdus în 2012, realizează un alt fel de compunere a sunetului, mult mai aproape de realitate.

Ecranul interactiv este o găselniță, prin care publicul poate influența desfășurarea filmului, idee ce unește jocul pe calculator și filmul într-un singur concept. Spectatorul ar deveni user, participând în mod activ la acțiune. O altă noutate anunțată este dispariția ochelarilor 3D, ce vor fi înlocuiți cu ecranele în relief ce vor direcționa în mod diferit lumina spre fiecare ochi, permițându-ne să procesăm două imagini diferite în același timp.

Din păcate, filmul se va adresa din ce în ce mai puțin funcției principale ale creierului, gândirea. Scenaristul, regizorul, actorul sunt acum mult mai subordonați efectelor speciale. E mult mai ușor să realizezi la tastatură câteva lumi virtuale care explodează decât să nuanțezi un dialog inteligent. Înseamnă asta că următoarea generație de invenții va distruge arta? Nu, la fel ca toate celelalte șocuri tehnologice, efectele speciale își așteaptă doar marele artist care să le pună în valoare.

Surse: thecreatorsproject.vice.com, theguardian.com.