in Sfatul bătrânilor

Omul care se plimba prin oraș

Dacă ți-a plăcut, distribuie! :)
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Email this to someone
email

A murit Paolo Rossi, omul care, când eram noi copii, se strecura printre puricii cenușii din televizoare, într-acel Mondial alb-negru furat de la bulgari, pe care, ce bizar!, mi-l amintesc multicolor, cu auriverdele brazilian și bianco-celestul italian, cu dungile bleu curgând pe pieptul lui Maradona, cu polonezii drapați în alb și roșu ca niște cavaleri.

Așa a apărut Paolo Rossi în viețile noastre, elegant ca un cântăreț, cu nasul drept de împărat roman, consultați vă rog tratatele despre frumusețe, italienii au estetica în sânge, priviți doar pantofii lor, icoanele de pe clădirile din Roma, zidurile vopsite într-un roșiatic dezordonat, pe doamna Sophia și toate uniformele italienilor, de la bersaglieri până la poștași, este de parcă toți italienii sunt mereu gata să înceapă a cânta sub o fereastră.

Nu știu dacă dumneavoastră îl veți fi văzut pe Vittorio Gassman în I soliti ignoti, dar la fel era și Paolo Rossi, un gând ciufulit strecurându-se printre clădiri și oameni, ușor adus de spate, zgribulit de zici că-l sufla mereu vântul.

În primele partide de la Mundial, Paolo a citit Il Messaggero și și-a udat mușcatele. Câteva cafele pe buza mării vor fi întregit impresia de absență. Se plimba pe teren ca printr-un oraș, recitând mărunt versuri ce nu rimau întrutotul, își mai aprindea o țigară în palmele făcute scoică. Adversarii l-au nesocotit așadar. Ce căuta pe teren acest om până nu demult suspendat pentru trucarea unor partide? Nu înscrisese pentru națională de mai bine de 15 ore de joc.

Apoi, în cel de-al cincilea meci, cel cu Brazilia, Pablito și-a strâns brusc cordonul fulgarinului, alb, desigur, și a răsărit dintre fundașii cu aer de guerilleros pentru a da trei goluri ce au trimis acasă cea mai frumoasă echipă care a jucat vreodată la Mondiale. I-am iubit pe brazilieni atunci, n-aveai cum să n-o faci, li se lipea mingea de picior ca guma de mestecat, dar Italia, cu colecția ei de actori, a fost cinematografie pură.

În cel de-al doilea meci cu polonezii, cu care în grupe nu mișcase, Rossi a dat două goluri după aceeași rețetă: apărea acolo unde trebuia, de parcă ar fi avut informații despre locul și secunda în care mingea urma să fie nepăzită. În finala cu Germania de Vest, a marcat golul pe care l-a iubit cel mai mult, o zvâcnire voltaică la capătul unei centrări din lateral. „A fost al meu, pentru că i-am furat o zecime de secundă fundașului advers și am știut că n-avea să mă prindă.”

A fost încununarea unei operațiuni de succes, atacantul ca agent secret, omul venit de nicăieri, pe care nu ți-l amintești decât atunci când pe pieptul cămășii tale deja au înflorit mușcatele, iar el atunci e deja departe, mergând spre gară printre alți trecători.

Dacă ți-a plăcut, distribuie! :)
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Email this to someone
email

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  1. Superb scris despre un jucator mare, care nu a fost niciodata mare.
    Uitandu-ma cu atentie la o fotografie a lui Rossi am remarcat parca ceva tragic in ochii aia vesel-tristi si obrajii supti, tragic cum poate arata toti cei ce pleaca inainte de vreme.

    • @Mihai:

      Așa e. Să te uiți la filmulețul făcut de FIFA despre el.
      A fost mare trei partide, când trebuia, mai ales în meciul cu Brazilia. Ce rău mi-a părut de brazilieni! Ce echipă frumoasă, în care toți mângâiau mingea!

      • Brazilia din ’82 a fost intr-adevar cea mai frumoasa echipa care a participat vreodata la un mondial. Ce jucatori mari aveau: Zico, Socrates, Falcao, Cerezo, etc. Nu stiau insa sa se apere europeneste; ce sa mai vorbim de Waldir Peres, portarul care arata si apara ca un contabil de la o cooperativa sateasca.
        Brazilienii nu au avut portari de doamne-ajuta pana spre anii ’90, cred ca Dida a fost primul care a contat daca imi aduc bine aminte.