Altfel, John Terry …

Am un nou articol favorit. A apărut pe prosport.ro şi are titlul „John Terry, sex peste tot”. După ce autoarea ne informează că „vedeta de la Chelsea” (nu căpitanul) a mai comis matrapazlâcuri erotice, în afara celor deja cunoscute, se trece la descrierea lor. Să cităm doar intertitlurile, îngălbenite pentru o mai bună vizualizare: „Cu amanta când soţia era gravidă” şi „I-a făcut sex oral în bucătărie”. Articolul se încheie minunat: „Altfel, John Terry a pasat decisiv aseară la primul gol al lui Drogba din Chelsea – Arsenal 2-0″.

Iubesc acest articol, pentru că arată modul saşiu în care am ajuns să privim sportul. Ce fascinant e acel „altfel”, care face legătura între două lumi! E ca atunci cînd, la capătul unei conversaţii, întrebi: „Altfel, ce mai faci?”, lucru care denotă tocmai graba de a încheia discuţia şi dezinteresul real faţă de situaţia interlocutorului.

Nu mai poţi avea o ştire fără ca ea să fie tăvălită puţin prin crema dulceagă a unor fapte în esenţă neinteresante, în ceea ce aşii comunicării de creier spălătoare denumesc „infotainment”. Ca orice chestie care vrea să fie „şi, şi”, acest infotainment reuşeşte să fie un „nici, nici”. Probabil că, în momentul în care primul cosmonaut va pune piciorul pe Soare, acasă, ştirea zilei va fi că are un amant care l-a înşelat cu propria soţie. „Heiiii!”, va urla cosmonautul, agitându-şi mânuţele în timp ce se topeşte pe suprafaţa astrului, „sunt aici, nu intrăm odată în direct?”, dar departe în spaţiu, pe Planeta Albastră, se va fi trecut deja la ştirile sportive.

Ştirea cu Terry-infidelul revine, sub diferite forme, în presa noastră ca ofertele de pizza agăţate de clanţa uşii sau ca o alarmă auto care reporneşte din când în când, deranjând tot cartierul. Pur şi simplu, nu poţi scăpa de ea. Marţi dimineaţă, când credeam că ecoul i s-a stins, gsp.ro a resuscitat-o printr-o informaţie legată de consultaţiile dintre doamna Terry şi doamna Beckham privind posibilitatea unui eventual divorţ. Dacă ştirii nu i se înfige grabnic un ţăruş în piept, va răsări din criptele sale mediatice în forme mutante şi ne va bântui mult timp de-acum încolo. E oare posibil ca reţeta de prăjituri schimbată între soţia înşelată şi mama ibovnicei să poată vampiriza finala Campionatului Mondial? Nu vă grăbiţi cu răspunsul: laboratoarele de ştiri au reţete de-ţi lasă gura apă.

Se lasă amanta la înmuiat câteva ore, apoi se amestecă nişte imagini cu tatuaje în sosul unor zvonuri neconfirmate. Se mărunţesc apoi câteva fotografii ceţoase de la ieşirea din club şi se presară peste frişca unor interviuri cu „Ce părere ai?” şi „Cum a fost?”. Din frigider se mai iau nişte ştiri vechi, cu jointuri şi curve onorabile, care sunt amestecate cu ajutorul unui mixer şi introduse în blat. I se adaugă, după gusturi şi înclinaţii, un sex oral, o orgie mititică, o bătaie în vestiar. A, să nu uit, în vârf trebuie aşezat şi scorul partidei, să pară ştire de sport. Se serveşte călduţă.

Altfel, ne place sportul. Putem avea înapoi măcar fotbalul englezesc?

O afacere perfectă

Aşa descrie Gazeta reîntoarcerea lui Săpunaru la Rapid: o afacere perfectă pentru toată lumea. Astfel, jucătorul va face în Giuleşti ceea ce, teoretic, trebuia să facă şi acolo: va juca. Pentru Porto e o ieşire rezonabilă, deoarece oricum ar fi avut jucătorul suspendat în această perioadă, pentru bătaia în care a fost implicat. Nu în ultimul rând, Rapidul, după ce a încasat 2,5 milioane de euro pe Săpunaru – plus Joao Paulo Andrade şi Pitbull împrumut pe un an – îl primeşte înapoi pentru şase luni, după care, la vară, urmează să mai ia 3,5 milioane de euro.

Aşa să fie? Nu. Aici există doi mari perdanţi şi un singur câştigător. Săpunaru e doar un alt băiat care a plecat ca să aibă de unde se întoarce. Probabil că nu conştientizează, dar deja excursia lui în fotbalul mare a luat sfârşit. Porto a luat o ţeapă imensă, pe care, aidoma altor cluburi mari, n-o va mai repeta. Câştigătorul e George Copos, care şi-a vândut sieşi un jucător cu 6 milioane de euro, numai că, în timp ce „Copos-vânzătorul” va încasa suma integral, „Copos-cumpărătorul” nu va trebui să plătească niciun sfanţ. Să se zgârie Stache pe ochi, că acum, dacă mai vrea negocieri cu Maestrul, acesta îl va pune să plătească şi minutul de convorbire, ca operatorii de telefonie.

În rest, toţi am pierdut ceva foarte important, şi anume timp.

Între un club românesc şi unul vestic, de primă mână, o afacere perfectă e ceva de genul: Wayne Rooney nu vine la Gloria Bistriţa. Iată de ce:

1. E bine pentru Rooney, căruia îi merge atât de bine la United, încât un transfer la Bistriţa l-ar putea scoate din forma excelentă în care se află, periclitându-i participarea la Mondiale.

2. E excelent pentru Gloria, care economiseşte mulţi bani neluîndu-l pe Rooney. Conform presei engleze, acesta vrea un salariu săptămânal de 160.000 de euro, ceea ce ar falimenta nu doar echipa, ci judeţul, şi, probabil, chiar ţara.

3. E nemaipomenit pentru presă. Astfel aş da titlul ziarului de mâine: „Rooney nu vine la Bistriţa”. Ştire perfect adevărată, confirmată din zeci de surse, ba chiar de una apropiată şoferului verişoarei unui prieten de-al fotbalistului, căruia Rooney i s-ar fi confesat zilele trecute. „Wayne ar fi fost tentat să lucreze cu Şumudică, dar, chiar dacă va fi să regrete toată viaţa, l-a ales pe Sir Alex”.

Dacă ar fi să existe o afacere nu perfectă, dar promiţătoare pentru toată lumea, aceasta e transferul lui Ioniţă la Köln, Lens sau oriunde-se-joacă-fotbal-civilizat. Nu sunt de acord cu cei care spun că Mitea, Zicu şi alţii s-au ratat ca fotbalişti pentru că au au ajuns prea devreme în Vest. Problema e că au ajuns prea târziu. Pentru un fotbalist e bine să plece cât mai de tânăr din România, dacă poate, chiar înainte să se nască. Altfel se întoarce ca Săpunaru: un caz închis pentru fotbalul mare.

Transferuri

Fotbalul nostru slăbeşte pe zi ce trece, fără a avea nevoie de sibutramină. Transferurile au ajuns ceva gen C.A.R., o formă de a plimba sărăcia, un fel de „Ţi-l mai dau şi ţie pe X, că eu m-am cam plictisit de el”. Singurul transfer sigur şi important nu aparţine prezentului, ci viitorului îndepărtat. Când Mutu se va întoarce la Dinamo, Viagra se va afla pe lista de substanţe recomandate de medic, iar jucătorul va fi atât de des depistat pozitiv la testele cu Gerovital, încât pentru el, practic, nici nu va mai conta dacă marchează.

Clubul care a făcut însă o artă din transferuri virtuale e Steaua. Mă gândesc că domnul Argăseală nici nu mai are răbdare să ajungă dimineaţa pe youtube şi, cum se deschide calculatorul, mai face o achiziţie. Astfel, nu e exclus ca mâine să citim în ziare: „Kaspersky dorit în Ghencea”, „Serverul Ebay a căzut din pricina ofertelor steliste”, „Transferul lui Michael Umana Corrales prin Yahoo Messenger s-a blocat la 83 la sută”.

Nici trecerea fraţilor Karamian în Ghencea nu e totalmente sigură. Cum în fiecare zi mai apare câte unul, la terminarea recensământului familial ar putea să-i depăşească pe cei din clanul Baldwin. Că-i va lua sau nu pe armeni, patronul se laudă că Steaua s-a întărit cu doi oameni la marcaj. Mişcarea e foarte bună: nu numai că Zmărăndescu şi Dediu sunt înalţi, dar e şi foarte greu să treci de ei neaccidentat.

Vi-i amintiţi pe acei băieţi din America de Sud care, îmbrăcaţi în poncho-uri, cântau la nai şi chitară vesele cântece andine prin centrul Bucureştiului? Pariez că zilele acestea, împreună cu Josh Tudela şi cu Wilmark, aşteaptă nerăbdători verdictul lui nea Mihai Stoichiţă. Ne opreşte în lot? Nu ne opreşte?

Naveta Nadal

Pe 16 ianuarie 2003, naveta Columbia decola în spaţiu pentru o misiune ştiinţifică. După desprinderea de la sol, câteva bucăţi de polistiren expandat au fost proiectate cu viteză în aripa stângă. În acel moment, echipajul şi naveta trecuseră deja de punctul în care întoarcerea mai era posibilă. Şaisprezece zile mai târziu, la reintrarea în atmosfera terestră, găurile provocate de plăcile de polistiren au dus la supraîncălzirea navetei, care s-a descompus în aer, sub privirile îndurerate ale celor de jos.

Ceva asemănător i se întâmplă şi lui Rafael Nadal, o rachetă evoluând pe firmamentul tenisului. Acum un an, juca alături de Federer la Melbourne una dintre finalele ce vor rămâne în istoria sportului ca efigii ale apropierii de perfecţiune. El însuşi, Rafael Nadal, este una dintre ilustrările mitului lui Ahile, eroul aproape invulnerabil, cu o minusculă zonă sensibilă. Ceea ce pentru eroul grec a fost călcâiul, pentru Rafael sunt genunchii. În ianuarie 2009, aceştia încă funcţionau perfect, creînd deplasarea aceea ireală, care parcă imita culisarea unui piston în interiorul motorului. De acolo, de pe fundul terenului, erau lansaţi sateliţi rotitori, care învăluiau planeta cu traiectorii incredibile.

Câteva luni mai târziu, când a abandonat la Wimbledon din cauza genunchilor, s-a făcut simţită o anume bucurie răutăcioasă. Mulţi nu observaseră cât de mult progresase Nadal în joc, cum reverul îi înflorise ca o floare de nu-mă-uita, vizibil era doar semnul acelei ciudate defecţiuni, ca un beculeţ aprins pe bord. Era de parcă pe bancul de reparaţii s-ar fi aflat aşternut un aparat de radio, cu un tranzistor ars, nu un om căzător, ce lasă un mare loc gol pe firmament.

Da, eşti puternic numai atâta timp cât cel mai slab punct al tău rezistă. A aflat-o şi cel construit parcă numai din resorturi, care, iată, acum sar de la locurile lor, dănţuind precum capetele de clovn. La sfârşitul de meci, în prim-plan este genunchiul, frământat ca o cocă de degetele terapeutului şi aproape că vedem, ca-n „House M. D.”, drumul substanţei prin trup. Privim şi deja ştim că este o intervenţie inutilă, că în curând va veni acel moment în care braţul se va ridica, iar ochii vor coborî, în semnul universal al abandonului.

La 23 de ani şi jumătate, Nadal reintră în atmosfera terestră. Încă îl vedem jucând, dar în interior el se dezintegrează, în curând se va desface în câteva puncte orbitoare, iar tenisul va rămâne fără unul dintre cei mai mari jucători ai săi. Ciudat, acum parcă ne dor şi pe noi genunchii.

Nadal şi Federer, acum un an, în finala de la Melbourne

Fotbal în iarnă

* Asociaţia Swingerilor Profesionişti din România a dat un comunicat de presă în care precizează că nu are în rândurile sale fotbalişti, din cauza supărătoarei tendinţe a acestora de a face marcaj om la om pe tot terenul.

* În viitorul apropiat, la Steaua vor veni un atacant şi un fundaş. Cum Gigi Becali a decis să-şi concedieze jumătate dintre angajaţi, imediat după venire fundaşului i se va pune în vedere să-şi caute echipă.

* În cadrul aceluiaşi plan de măsuri anticriză de la Steaua, pentru a mai economisi o extremă în timpul jocului, s-a hotărât ca Mihai Stoichiţă să dea indicaţii chiar de lângă tuşă, urmând să participe la un-doi-uri ori de câte ori situaţia o va cere.

* De asemenea, managerul sportiv Basarab Panduru trebuie să fie gata oricând să intre pe teren, în caz că numărul jucătorilor aflaţi sub contract va coborî ameninţător spre şase.

* Celor de la Victoria Brăneşti nu le recomandăm adoptarea ultimei măsuri.

* George Copos a dezvăluit unui grup de apropiaţi că a găsit, în sfârşit, metoda de a vinde Rapidul: promovarea prin emisiunile de teleshopping. Patronul rapidist a declarat că va renunţa la vechea metodă, de telemarketing prin mobil, întrucât foarte mulţi dintre posibilii cumpărători îi răspundeau prea iute, fără să ştie că-i bip.

* De asemenea, George Copos a precizat că studiază şi adaptarea metodei mailurilor cu oferte de moşteniri venite din Nigeria.

* Până atunci, la Rapid se anunţă măsuri drastice. De pildă, pentru meciurile jucate pe zăpadă în Giuleşti nu se vor mai cumpăra mingi portocalii, baloanele obişnuite urmând să fie colorate cu markerul.

* Marian Iancu a găsit metoda de a-l determina pe Dayro Moreno să joace bine la Poli. Va înfiinţa o nouă formaţie, Poli urmând să devină echipa secundă a acesteia.

* Federaţia Română de Fotbal studiază posibilitatea introducerii unui nou punct în regulamentul de funcţionare. Cine a apucat să fie preşedinte al FRF timp de douăzeci de ani să primească un bonus de alţi douăzeci.

* Cornel Ţălnar a declarat că speră ca, în partea a doua a stagiului de pregătire de iarnă, dinamoviştii să obţină cât mai multe medalii la Jocurile Olimpice de la Vancouver.

* Rătăcit de colegii săi în timpul pregătirilor de la Poiana Braşov, Ousmane N’Doye a fost descoperit teafăr în Alpii Elveţieni, graţie zăcămintelor de la gât, de câţiva prospectori care căutau aur.

Atelierul de fotbalişti

Undeva, la marginea Bucureştiului, e un atelier unde se aranjează fotbalişti. De pildă, Bărcăuan nu poate reveni la Dinamo fără să treacă pe acolo. Timp de câteva zile, repetă accentul cu care trebuie să vorbească, specific zonei în care ar fi jucat. I se ataşează pe geamantane abţibildurile potrivite. Dacă trebuie să pară că vine din ţările calde, e ţinut nişte zile la solar, pentru depunerea de bronz. Îl duc apoi cu maşina la Sofia, pentru a putea lua o cursă internaţională, Cosmin apărând pe terminalul de Sosiri de la Otopeni gata de o nouă provocare în carieră alături de Dinamo.

La atelier se execută şi operaţiuni mai complexe. De pildă, în sala video se analizează filmuleţe de pe youtube. Montându-le cu câteva înregistrări de la nunţi şi picnicuri, poţi obţine un transfer promiţător. De exemplu, acest Josh Tudela pare bun. La fel ar părea însă şi Pleşan, dacă ai aşeza pe youtube golul său din amicalul cu Germania plus încă patru-cinci faze. Urmărind „best of”-ul lui Tudela, ai crede că el a fost adevăratul creier de la Los Angeles Galaxy. Totuşi, în ultimii doi ani şi jumătate a jucat doar 23 de meciuri în prima ligă nordamericană şi a marcat un singur gol pentru Galaxy. Pentru a fi totuşi corecţi, să adăugăm că un unchi de-al său a apărut într-un episod din „Beverly Hills 90210”.

Atenţie!, nu zic că Tudela ar fi slab. Zic însă că dacă pe baza înregistrărilor video îi dai o şansă lui „Pelé din Evansville”, trebuie să-i iei în calcul şi pe „Maradona din Malawi” ori pe „Van Basten din Vinţu de Sus”, care au trimis poze faţă şi profil şi înregistrări mp3. Şi ei au dreptul la „interviuri Facebook”, de genul:

– Hi.

– :)

– Ştiai că vii la Steaua?

– :o

La fel a fost mitologizat şi Toja înaintea sosirii în Ghencea şi nici astăzi nu mă poate convinge nimeni că el există. Eu cred că e asemenea lui Moş Crăciun, un personaj fictiv jucat cu rândul de oficialii stelişti, cu o perucă decupată rotund aşezată pe cap. Când îl interpretează Panduru, joacă mai bine, cînd e Argăseală, se învârte ca un scaun de birou cu o rotilă defectă. Sunt acele meciuri în care Toja seamănă cu planeta: are o mişcare de rotaţie şi una de revoluţie, se răsuceşte la nesfârşit până ajunge de unde a plecat, dar fără minge. Se aude că la un meci a încercat şi Gigi să-l interpreteze, dar i-a ieşit atât de prost, încât s-a enervat şi a ameninţat că-l vinde.

În acelaşi atelier va fi creat şi următorul magnat doritor să preia Rapidul, de fapt un ajutor de poştaş din satul suedez Nykaalund, cu mustaţă blondă, salariu modest şi o colecţie impresionantă de filme XXX, adus în Giuleşti să joace rolul de lider mondial în producţia de degetare.