Care a fost mai bun? Brazilianul sau portughezul?
Ibrahimovici spune într-un interviu de ce Ronaldo brazilianul era mai bun decât portughezul. „Tot ce făcea el era «wow», cum alerga, cum dribla. Nu era făcut, era un fotbalist natural. (…) Cristiano este diferit: el e rezultatul antrenamentelor”.
Să nu uităm ceva: însăși confuzia aceasta întreținută de nume a fost un gest îndoielnic. Dacă Ronaldinho a ales să-și diminutiveze numele, pentru a nu semăna cu marele său compatriot, Cristiano a ales să nu. Astfel, poate ar trebui să procedăm cu ei cum facem cu istoricii și cu pictorii, numindu-i Cel Bătrân, respectiv Cel Tânăr. Continue reading
Deschizi la un moment dat televizorul și vezi niște băieți care, după costumație, par fotbaliști, dar care după mișcări aduc mai degrabă a patinatori beți ce fugăresc un câine inexistent. Nu te poți uita așa așa ceva fără să râzi amar și să te întrebi: “De ce naiba se joacă?”.
Luni, România a mai cucerit o medalie olimpică, la lupte. “Cum?”, veți întreba, “că Olimpiada de la Rio s-a terminat de ceva timp”. Așa e, dar Olimpiada de la Beijing din 2008 continuă. Decizia Agenției Mondiale Antidoping (WADA) de a reanaliza probe de la JO din 2008 și 2012 a dus la această performanță. E bine că se face dreptate, dar rămâne o întrebare: de ce n-a fost Agenția capabilă să facă acest lucru în 2008, respectiv în 2012? Răspunsul nu se dă în niciun comunicat, căci presupune recunoașterea unui fapt extrem de neplăcut: cei care se dopează sunt mereu cu doi pași înaintea celor care controlează. În acest caz, a durat opt ani prinderea lor. 
Cum naiba se face că, de la un timp, ziariștii au devenit antrenori și antrenorii au devenit ziariști? E amuzant că într-o țară unde nu prea mai există fotbal există în continuare numeroase emisiuni de analiză a luftului. Fotbalul ar trebui pus pe butuci, ca o afacere din care toată lumea are ceva de pierdut, bani sau timp. Să fie ca un cimitir de mașini: câțiva angajați care să păzească carcasele ruginite și cam atât. 
Era o vreme când naționala era patria în șort și 23 de milioane de inimi se înghesuiau în 11 piepturi. Vă amintiți acel moment de tăcere când Hagi își potrivea mingea la lovitura liberă? Era mai multă uniune decât la toate sărbătorile naționale la un loc. Era ceva între noi și tricolori, imposibil de explicat, ca atunci când intri în casa bătrânească de la țară și vezi pe perete pozele străbunicilor.