Dacă rotești ochii prin Liga 1, ce vezi? Multe echipe create din bani călători și imposibil de justificat, dosiți sub umbrela sindicatelor, a firmelor fantomă, a prefecturilor. Nu ai cum spăla cu detergent câteva milioane de euro, dar poți crea, într-un sezon și jumătate, o campioană în Tecuci. Descoperi într-o magazie veche dovezi că a existat cândva o Unirea Tecuci, îi cumperi stema, palmaresul și terenul de la consiliul județean, iar după un sezon și jumătate echipa are deja istorie, trei brazilieni de mare viitor în lot și-i gata să sfâșie Barcelona. Dacă interesele o cer, o poți muta la Giurgiu sau chiar înmatricula în Bulgaria.

Modul acesta de acțiune poate fi sintetizat astfel: întâi arunci cu bani de ochii lumii, apoi cu praf. Iată cazul Unirii Urziceni, ieri în Liga Campionilor, azi în cavou. Iată cazul Oțelului, club devenit acum „neproductiv” pentru patron. Priviți Petrolul: echipă fermecătoare în tur, căreia era o plăcere să-i urmărești meciurile. Cei mai buni fotbaliști au plecat apoi (în câteva luni, deveniseră prea scumpi) și, în clasicul stil autohton, au fost înlocuiți de români lenevoși în curs de expirare, așa cum, în supermarketuri, produsele gata să iasă de garanție sunt așezate mai în față. Continue reading →

Pro Gică? Anti Gică? Așa trece timpul degeaba peste o țară.

Cei care îl reprezintă fără mandat pe Gică Popescu, cerând neîntârziat grațierea, se află în postura comică a binevoitorului ce ajută o băbuță să traverseze strada fără ca respectiva să-și dorească asta.  Fiecare are un motiv, fiecare are o miză, iar aceasta nu-i nici măcar “Free Gică”, ci propria înălțare în ochiul public sau datorii restante, potrivit unui cod pus mai presus decât cel deontologic.

Acest val părerist este mai toxic chiar decât urmările faptelor incriminate în Dosarul Transferurilor, iar prejudiciul e imposibil de recuperat. Lungi ani de gargară înseamnă o stagnare mentală a națiunii, prizonieratul în emisiuni în care nu vezi decât un singur lucru: cum trece timpul degeaba peste o țară. Normalitatea ar fi presupus, în primul rând, un pic de reținere în a vorbi, să nu te transformi din inginer direct în specialist în dreptul penal, emițând păreri împletite savant din părerile altor nepricepuți, fluturate pe la televizor.

De aceea, poate ar fi mai bine să votăm vinovățiile de lux și eliminații din casă, ca la “Mireasă pentru fiul meu”. Așa e democratic, ca majoritatea nației să decidă ce-i mai bine pentru copiii de suflet, trimițându-i câteva minute la colț pentru că s-au însoțit cu huliganii. Continue reading →

„E șansa unui nou început”, declară Răzvan Raț despre meciul cu Argentina. Și te gândești: cum poate fi o întâlnire amicală, disputată după amânări succesive și pentru care plătești, prilejul unui reviriment? Nu am câștigat noi dreptul de-a merge în America de Sud, iată că vine ea la noi, cu întârziere și pe bani.

Au fost atâtea eșecuri oficiale ce puteau constitui puncte de plecare spre viitor, prin analize lucide și reforme, doar că niciunul n-a reprezentat un nou început, ci o pregătire psihică adecvată pentru următorul. Mi-a plăcut, de aceea, îndemnul lui Torje de a ieși din psihoza tricoului lui Messi, pentru obținerea căruia însuși Ilie Năstase a așteptat timp de o oră. Doar că Ilie a fost cineva în sportul mondial și își permite, la pensie, un suvenir. Tricolorii noștri încă nu.

În întregul ei, România este o țară care așteaptă. Trageri la sorți norocoase, adversari cât mai slabi în meciurile oficiale și cât mai buni închiriați pentru cele amicale, arbitri care să nu „ne fure”, un gol norocos în prelungiri, un selecționer adaptat la fotbalul modern. Nu în ultimul rând, a așteptat o sentință în Dosarul Transferurilor, care, cu atâtea amânări, mai avea puțin și deschidea sesiunea Judecății de Apoi. Până și îndemnul „Hai România!” pare astăzi mai degrabă adresat unei mârțoage obosite ori unei Dacii vechi, pe care nu te înduri să o vinzi, pentru că ai cârpit-o atâția ani. Continue reading →