Coada la români

Nu există simbol mai reprezentativ al comunismului decât coada: un grup de oameni umiliţi, aşteptând „să se dea ceva”. Până şi denumirea este depreciativă. Dacă la englezi se spune „line”, cuvânt elegant, cu valoare estetică, la noi vine de la un apendice terminal al părţii posterioare, pe care omul l-a pierdut – teoretic – în urmă cu mult timp.

Exista o repartizare pe viziuni politice, în funcţie de poziţia pe care o ocupai în structură. Dacă de-abia te aşezaseşi, strigai îndemnuri socialiste: „Daţi mai puţine, să ajungă la toată lumea!”. Odată cu avansarea, deveneai ceva mai liberal în privinţa împărţirii produselor, constestând viguros dreptul celor din spate: „Da’ ce te interesează câte cumpăr eu? Cumpăr pe banii meu!” Apoi, fiecare pleca victorios cu câte pâini putea, „să fie, că nu se ştie”. Continue reading →

Sentimentul contagios al încrederii

Dincolo de rezultat, turul cu Chelsea a mai adus ceva bun.

La câteva secunde după ce s-a prelins pe gazon pentru a respinge şutul lui Benayoun, pe care toţi îl vedeam în poartă, Tătăruşanu părea la fel de liniştit ca un om care-şi verifică e-mailul. Nu-şi îmbrâncea coechipierii, nu avea o hartă de vene umflate pe figură, iar chestia asta a fost cumva mai şocantă decât zece titluri de presă. În faţa lui roiau „torreşi”, „hazarzi” şi „lamparzi”, el era calm.

Când a apărut la interviul de după meci, Raul Rusescu părea un licean în costumul lui şi vorbea despre faptul că, într-o echipă, oamenii se sprijină între ei şi au încredere unii în alţii. A urmat Alex Chipciu, care a folosit, la un moment dat, printre alte propoziţii cu mult bun simţ, cuvântul „nasol” şi pentru asta mi-a fost tare simpatic. Poate vi se pare o tâmpenie, un fleac, dar de obicei, când apari la televizor, simţi nevoia să pari mai deştept decât eşti. Încerci să vorbeşti ca-n aula Academiei şi iese un fel de ciorbă pretenţioasă. Or, băiatul acesta era o definiţie a normalului. Continue reading →

Omul cu golul

Dănciulescu a trecut pe-aici. O spune tabela.

Într-un campionat care n-a prea mai lansat mari marcatori în ultimul timp, ataşarea sufixului „gol” unui nume a devenit o practică tristă. E ca şi cum ne-ar strânge încă Ghetele de Aur. Astfel s-a născut, de pildă, şi supranumele „Ţucugol”, poreclă ce-l poate demasculiniza rapid pe purtător în faţa porţii. Cum în Turcia joacă vreo trei fotbalişti cu numele de Kuru, sper, de dragul limbii române, să nu devină vreodată golgheteri în Liga 1. Continue reading →

Euro, pa!

Nu demult, rula pe micile ecrane o reclamă. Un băieţaş îşi pregătea emoţionat inelul pentru cererea în căsătorie, când primeşte un telefon prin care e anunţat că s-a îmbogăţit. Într-o secundă, îşi dă arama pe faţă, iar din îndrăgostitul temător devine un mascul dur, spunându-i celei curtate: „Auzi, ia cere-mă tu!”.

Continue reading →