Torje la apogeu

În acest moment, la nici 21 de ani, Gabriel Torje e cel mai bun jucător român din Liga 1. Sper ca ofertele de la Borussia şi Lazio chiar să existe şi una dintre ele să se concretizeze.

Adaptarea unui fotbalist român la un club din vestul Europei nu ţine, în primul rând, de vârsta acestuia, ci de maturitatea sa. Cele două noţiuni nu se confundă neapărat. De pildă, Gabriel Torje joacă deja de cinci sezoane în Liga 1. A fost promovat de Hagi la prima echipă a Timişoarei când avea doar şaisprezece ani şi a înscris încă de la a doua partidă. În ultimii ani, a fost liderul echipei naţionale de tineret şi, în mod constant, printre cei mai buni jucători de la Dinamo. Accentuez acest cuvânt, „constant”, pentru că la 20 de ani, e cel mai greu lucru de obţinut. Într-o linie de mijloc cu bufoni talentaţi, elemente oscilatorii prin definiţie, el a dus greul echipei. Are acea doză de ambiţie fără de care fotbalul se transformă într-o bâlbâială, scânteia care poate genera faze ofensive şi goluri, viteză, şut de la distanţă şi, mai ales, minte. Din fericire pentru el, nu i s-a aplicat până acum cataplasma unui supranume. N-a fost uns nici „prinţ”, nici „noul Hagi”, deşi, faţă de toţi „delfinii” neîmpliniţi ai fotbalului românesc, ar fi meritat. Bine că a scăpat de aceste adevărate blesteme!

Se spune, de obicei, că fotbaliştii români n-ar trebui să plece devreme în străinătate, fiind prea „cruzi” pentru a se adapta la fotbalul mare. Până la un punct, această teorie funcţionează. După acel punct, apare însă o cădere imposibil de stopat, căci în Liga 1 pericolul lui „prea târziu” e mai mare decât cel al lui „prea devreme”.

Torje este acum în vârful de maxim pe care îl poate avea în România. Dacă va rămâne la Dinamo, peste doi ani, va fi tot o promisiune. Cunoscută fiind viziunea conducătorilor din Ştefan cel Mare, putem bănui încă de pe-acum că va evolua într-o echipă debalansată şi la fel de inconstantă. Nu va avea concurent pe post, iar ambiţia sa, care până acum a funcţionat foarte bine, se va diminua. Va fi, probabil, titular la naţională, dar selecţionata României joacă – iar acest lucru e greu de crezut că poate fi schimbat, printr-o calificare – cel mult zece meciuri oficiale pe an.

Ce-l va motiva atunci pe Gabi Torje? Meciul cu FK Rabotnicki din turul al doilea preliminar din Europa League? Eternul derby? Prima la victorie cu Gloria Bistriţa? O altă calificare ratată?

Dinamo – Steaua

De la 20:30, pe Digisport.

Alte transmisiuni sportive interesante: Everton – Liverpool (15:30, Digisport), meciul de handbal feminin Oltchim – Toulon (18:00, Digisport), finala de tenis masculin de la Shanghai (21:30, sport.ro), Lyon – Lille (22:00, Digisport+).

Filmul porno la români

Fâţele lipsite de talent cântă şi joacă în filme, iar actorii primesc la bătrâneţe oferte de a apărea în producţii XXX.

Nu lipsa de morală e problema aici, cât lipsa de sens. Asemenea lui Al Bundy, silit să îndese toată ziua pantofi în vârful unor picioare elefantine, îmi vine să strig: „Am orbit!”. Nu sunt suficiente cerculeţe tulburi şi bipuri care să atenueze efectele acestui ultragiu. În ritmul acesta, telespectatorii se vor visa urmăriţi fie de pitici cu capul mare şi ochii holbaţi, fie de iele împiedicându-se în propriii sâni. E un grav atentat, dar nu la pudoare, ci la fantasmele erotice ale bunului cetăţean, adevăratele stimulente care mai ţin în viaţă această ţară. Încă o înregistrare cu dresurile de struţi de la Izvorani şi, peste două-trei generaţii, din douăzeci şi două de milioane de români vor rămâne trei, anume tragicomicul interpret, acest Hugh Hefner în format XXS, şi două gonflabile împăiate.

Adevărata pornografie nu se află în conţinutul acestor înscenări, ci în mecanismul care le aduce în atenţia publicului, contracte în alb menite să-i ţină în topul audienţelor atât pe „branci” şi pe „mădălini”, cât şi pe actorii de ocazie. Şi nici măcar asta n-ar fi cea mai mare problemă. În ultimii ani, în State au apărut înregistrări cu Pamela Anderson şi Tommy Lee, cu Nicole Narain şi Colin Farrell, cu Paris Hilton şi diverşi trecători. Cine ar dori însă să se uite, de pildă, la un „sex tape” cu Woody Allen?

La noi, „Barely 18” s-a transformat în „Barely 81”. Până şi filmul porno şi-a pierdut noima. „Filmuleţ XXX cu Nikita”? O secvenţă cu un excavator săpând o groapă ar conţine mai mult erotism. „Irinel Columbeanu, sex oral prin gaura cheii”? Ar fi fost interesant doar dacă actul s-ar fi petrecut cu adevărat prin gaura cheii. „Corina Chiriac şi Ţăndărică au făcut amor pe balcon”, „Poze cu Anca Pandrea şi Iurie Darie”? Pe bune, ceva cu Birlic nu aveţi?

De aceea, fac un apel la toate divele care nu-şi respectă înzestrarea. Domnişoarelor Simona, Bianca, Oana, Marina … etc., vă rog, renunţaţi la teribilele încercări (pentru public) de a cânta, juca sau de a face emisiuni TV! Reparaţi, pentru viitorul naţiunii, această anomalie! Nu doar că n-am mai orbi brusc, dar nici n-am mai surzi ascultându-vă.

Mingea, problemă naţională

După momentul nefast al recuperării, toţi se pitesc, iar omul cu balonul pleacă să-i caute.

În meciul cu Franţa, minute în şir, în cercul de la centrul terenului nu s-a aflat niciun jucător român. Era de parcă acolo s-ar fi montat o plăcuţă cu „Nu călcaţi iarba!”. Unde erau mijlocaşii noştri centrali? Rădoi tocmai îl dubla pe Pantilimon, iar Florescu îl dubla pe Rădoi.

Avem o echipă naţională strălucitoare, cu o singură condiţie: să nu aibă mingea. După momentul nefast al recuperării, începe joaca de-a v-aţi ascunselea. Toţi se pitesc în spatele câte unui adversar, iar omul cu balonul pleacă să-i caute. Cel asupra căruia a căzut măgăreaţa seamănă cu un turist orb printr-un oraş străin, unde nimeni nu vorbeşte româneşte.

Sunt momente în care echipa e-n chinurile facerii, iar pasa se naşte prin cezariană. „Uite-o că vine!”, strigă Raţ din spatele nocturnei. „Aici, aici!”, se agită Cociş, dar fluturarea fanionului de la colţul terenului îi ascunde gesturile. E aşteptat Florescu, care livrează o pizza la tribuna I. Chivu iese cu mingea la picior şi-l vede pe Zicu alergând viclean pe extremă. Fără minge, Ianis pare că va depăşi prin dribling pe oricine. Realizează câteva pase magnetice pe deasupra balonului, care îl pun pe picior greşit, apoi îl vede pe Tamaş demarcat în careul nostru. În acea zonă, acolo unde adversarii se aşteptau mai puţin, am reuşit prin câteva demarcări inteligente crearea unei superiorităţi. Tamaş îl vede apoi pe Cociş, Cociş îl vede pe Săpunaru. Săpunaru îl vede pe Bănel, dar e o iluzie optică, aşa că îi pasează lui Pantilimon.

Degajarea e singura formă de construcţie care aduce mingea mai aproape de careul advers. Daniel Niculae urmăreşte pasa lungă dintre patru adversari şi iată-ne în faţa unei reale situaţii de gol! Dacă Daniel ar reuşi să facă preluarea pe ceafă, dacă unul dintre fundaşii centrali adverşi ar suferi o entorsă, iar celălalt, în acelaşi moment, o criză de strănut, poate atacantul nostru l-ar putea dribla pe închizător şi pe mijlocaşul lateral, pasându-i vicleanului Zicu …

Dar nu! O nouă oportunitate clară a fost irosită. Simularea de fault a atacantului nostru nu a dat rezultatul scontat. Nu-i nimic! Zicu se retrage viclean. Neobositul Florescu scapără ca o flacără de chibrit într-o piscină. Rădoi indică prin mişcări viguroase de braţe spaţiile goale care trebuie tencuite în apărare, transformând şvaiţerul în caşcaval. În faţa adversarului se închid uşi ca la metrou, iar naţionala noastră îşi recapătă din nou măreţia jocului fără de minge.