Tineri care omoară senini

De la un timp, două genuri de infracţiuni s-au îndesit în mod îngrijorător: accidentele rutiere cauzate de tineri şi agresiunile armate din licee.

Ce şochează în aceste omoruri? Atât lipsa conştienţei, cât şi cea a conştiinţei. Un tânăr care şi-a luat permisul de conducere de numai două luni ajunge la 160 kilometri pe oră şi ucide şase persoane. În plus, în cazul crimei de la liceul Tudor Arghezi din Craiova, unde un adolescent de aceeaşi vârstă a scos cuţitul, folosindu-l cu efect letal, apare şi premeditarea.

Mai există însă forme de premeditare, care se aplică la nivelul societăţii: lipsa de responsabilitate colectivă şi cea de reacţie. Aceste fapte nu mai sunt izolate, iar dacă le privim dinspre efect către cauză, realizăm un adevăr crud. Era logic să se întâmple astfel, după cum de aşteptat este ca lucrurile să se agraveze în următorii ani. Educaţia nu are de unde să vină când familia e o celulă a societăţii atacată de cancer, iar şcoala, unde lucrurile s-ar mai fi putut repara, este în colaps. Poliţia? Ministerul de Interne a fost mereu o miză politică înaintea alegerilor şi atât. Manifestaţia poliţiştilor, petrecută în urmă cu puţine zile, a fost privită tot în cheie politică, deşi ea arată ceva mult mai periculos: societatea românească rămâne fără sistem imunitar.

Această violenţă e promovată constant de mulţi ani în spaţiul public. Modul în care telespectatorii sunt încurajaţi de posturile TV să filmeze bătăi sau accidente rutiere, trimiţându-le apoi spre a fi difuzate, constituie adevărate acte de incitare la violenţă. Indivizi precum Serghei Mizil sau membrii familiei Becali locuiesc parcă pe micile ecrane. Ce transmit aceşti oameni, nu neapărat prin ceea ce spun, cât prin permanenta lor prezenţă? Că „se poate”. Cum golanii anilor ’80 au devenit vectori de opinie, metodologia succesului e clară: urmează-le paşii şi vei ajunge cineva.

Într-un excelent interviu publicat de ziarul Adevărul, domnul Neagu Djuvara a sesizat un lucru interesant şi tragic: „Românii de astăzi se bat până se omoară şi asta e foarte periculos”. În acest ritm, peste zece ani, procesul va fi mai rapid, întrucât găştile mafiote vor avea o medie de vârstă mult mai redusă şi vor ucide cu elan tineresc.

Mai mult decât criza economică, mai mult decât tristele figuri şi acţiuni care apar astăzi în spaţiul public, omorurile din ce în ce mai dese comise de tineri arată un lucru: viitorul societăţii noastre e întunecat şi deja foarte greu de schimbat.

 

Reconstrucţie la Dinamo

Sunt ani de când se vorbeşte de acest lucru, dar adevărul e atât de clar, încât nu-l vedem. La Dinamo, reconstrucţia e continuă. Se face în fiecare zi, fără oprire, ca într-un service auto unde se repară maşini spre a fi revândute. Activitatea e febrilă, uneori, pentru a contracara uzajul neuniform al pneurilor, acestea sunt schimbate între ele din mers.

Există, e drept, şi accidente în funcţionarea aceasta fără de cusur. Adevăratul client, publicul, refuză să mai participe la această farsă a revopsirii. Atunci, membrii frăţiei conducătoare ies la rampă  şi oferă soluţia salvatoare. Crearea unei structuri de management adevărate? Renunţarea la titlurile de proprietate asupra jucătorilor, metodă prin care se căpuşează clubul? Nu. Aceste metode ar slăbi eşafodajul intereselor comune. Căutarea şi aducerea unor jucători tineri, de perspectivă? Exclus. Sumele mici de transfer presupun comisioane mici.

În toamna aceasta, soluţia salvatoare înseamnă revenirea lui Cristi Borcea la pupitru. Atât şi nimic mai mult. Sub bagheta sa, ai putea crede că fundaşii centrali se vor sincroniza perfect, iar solourile Prinţului se vor muta din faţa monitorului în faţa porţii. De fapt, lucru ce nu va fi niciodată mărturisit, nu competenţa de manager a domnului Borcea e regretată, ci prezenţa sa de spirit de a apăsa butonul de panică de sub pupitru atunci când lucrurile merg prost.

Ca un făcut, se aud vorbele lui Mircea Rednic, care, din „Strâmbul”, devine „antrenorul care a adus ultimul titlu în Ştefan cel Mare”. Din interviul acordat Gazetei transpare şi singurul mod în care poate fi ajutat clubul dinamovist: cumpărîndu-i vreo doi jucători. Sunt acţiuni din care câştigă toată lumea, mai puţin echipa şi un patron din Azerbaidjan, care va înţelege prea târziu că a fost păcălit.

În vară, probabil, se va ofta nostalgic după Turcu şi Neţoiu. Peste vreo cinci ani, Adrian Cristea va fi noul director sportiv al echipei, după ce-şi va fi încheiat cariera de jucător la echipa a doua a lui Grwzelnie Skwierzyna. Costumul lui Adam va fi atunci, desigur, înlocuit de unul Versace. Va rosti vorbe frumoase despre tehnicianul Andone şi directorul tehnic Rednic, reîntors de la cârma lui Al Hamal. Într-o după-amiază de joi, cei doi se vor roti în organigramă, dar nimeni nu va băga de seamă, pentru că în tribune nu va mai fi nimeni căruia să-i pese.