„Turcul”

Istoria îl va reţine drept primul mare trişor al sportului şi, culmea!, într-o disciplină în care nu prea e loc pentru dedesubturi: şahul. Metoda prin care îşi înşela publicul şi adversarii a rămas foarte mulţi ani o enigmă.

„Turcul” s-a născut în 1770 şi a pierit în 1854. În lunga-i viaţă a jucat cu mari şahişti, nobili, regi şi împăraţi. Benjamin Franklin a pierdut în faţa sa – dar nu atât de repede ca Napoleon Bonaparte, nevoit să-şi răstoarne regele după doar 24 mutări -, campionul mondial la şah Philidor l-a învins, însă după o partidă pe care a calificat-o drept „cea mai grea din viaţă”. Frederick cel Mare al Prusiei a plătit o avere pentru a-i afla secretul, activitate în care şi-a prins urechile, printre mulţi alţii, şi Edgar Allan Poe, care i-a dedicat un eseu.

Era o maşinărie de jucat şah, construită de Wolfgang von Kempelen, care ulterior a inventat şi primul aparat de simulare a vocii umane. Ceea ce se vedea, fără ca uşile să fie deschise, era un cabinet de formă paralelipipedică, lung de 110 centimetri, înalt de 75 şi lat de 60, deasupra căruia trona silueta mecanică a unui turc. În interior, totul era construit pentru înşelarea ochiului, care nu trebuia să sesizeze că un sertar şi unul dintre cele două compartimente aveau funduri false. Aşezat pe un minuscul scaun mobil, jucătorul din interior glisa între zone, când una dintre acestea era descoperită spre a fi arătată publicului. În timpul partidei, cel dinăuntru „citea” mutările de pe tabla de deasupra sa – piesele având funduri magnetice -, recompunea partida pe tabla din interior şi, cu ajutorul unui ingenios sistem de pîrghii, acţiona braţul stâng al „Turcului” şi muta. Existau chiar şi un sistem de ventilaţie – pentru fumul lumânării cu ajutorul căreia jucătorul îşi lumina tabla -, precum şi un mecanism care striga „şah!” atunci când regele advers era ameninţat.

„Turcul” putea câştiga jucând fără un pion şi rezolva probleme de şah. A avut cinci proprietari şi a adăpostit multe minţi luminate, printre care şi o jucătoare. Variantele cele mai stranii de descifrare a misterului au fost: un polonez fără picioare, un copil, Satana.

Când flăcările au cuprins, în 1854, muzeul din Philadelphia în care „Turcul” zăcea, un martor a susţinut că, în miezul fumului gros, se auzea o voce metalică repetând „şah! şah!”, semn că „Turcul” încă nu cedase partida.

Notă: Despre „Turc” mai puteţi citi aici, câteva încercări de a i se rezolva misterul sunt aici, câteva partide jucate de el, printre care şi cea câştigată în faţa lui Napoleon, pot fi găsite aici.

Rătăciţi în România

* Încep filmările la cel mai important show de supravieţuire, „Rătăciţi în România”. Circa 21,5 de milioane de oameni, lipsiţi de resursele necesare traiului, vor fi abandonaţi într-un teritoriu sălbatic de aproape 240.000 kilometri pătraţi. Supravieţuitorul va fi răsplătit prin înscrierea în programul „Ultima casă”, realizat în colaborare cu Asociaţia Locurilor de Veci.

* India a trimis în spaţiu o navetă fără personal, pe care a pierdut-o. Pentru a nu risca astfel de episoade neplăcute, Mircea Geoană a anunţat că România va trimite în spaţiu doar astronautul, dotat cu o listă de cumpărături întocmită de soacra preşedintelui PSD.

* Comisia parlamentară de anchetă a sumelor cheltuite la Ministerul Turismului nu se va mai reuni mâine, Elena Udrea aprobând scutirea de o zi solicitată de Ludovic Orban.

* Deranjat de râsul răţoiului Donald, ministrul de externe Cristian Diaconescu şi-a contramandat vizita la Disneyland.

* Sorin Oprescu a anunţat încheierea cu succes a operaţiei de îmbălsămare la care a fost supus Bucureştiul. „Am deschis pacientul în câteva zone, apoi, constatând prezenţa unor semne vitale, cum ar fi pulsul zero şi un rigor mortis optimist, l-am închis la loc”, a declarat anestezistul-şef al Capitalei. Pasajul Basarab va fi transformat într-un muzeu al ctitoriilor opresciene, acolo urmând să fie expusă doar o placă de gresie folosită la reamenajarea pasajului de la Universitate.

* Prinţul-consort şi-a anunţat retragerea din cursa prezidenţială, precizând însă că rămâne în cursa pentru ocuparea unui loc de parcare în faţa palatului de la Săvârşin.

* Premierul Boc a explicat în ce constau legile pentru care guvernul şi-a asumat răspunderea. Salarizarea unică presupune acordarea unui singur salariu pe an, pentru acea lună din 2010 în care bugetarii vor fi chemaţi la serviciu. Codurile educaţiei prevăd completarea alfabetului cu emoticoanele din Messenger, examene scrise la hi5 şi teste-grilă cu variante de răspuns „Nu ştiu”, „E posibil” şi „Pe bune?”.

* Conform agenţiei „Moody’s”, România e cu 40 de ani în urma UE. Ca urmare, preşedintele Băsescu, până la a fi primit de Barrack Obama, e aşteptat să susţină o importantă vizită de stat în RDG. În plus, dacă lucrurile vor continua astfel, potrivit „Moody’s”, candidaţii la următoarele alegeri prezidenţiale vor fi Gelu, Glad şi Menumorut.

nic.greenchannel.ro

Dacă aş fi în locul vostru, aş nota acest blog şi l-aş vizita aproape zilnic. Aici găseşti cele mai neaşteptate nebunii, filmuleţe fără nicio legătură cu viralele stupide cu blonde care parchează prost, texte bune de tot şi, mai ales muzică, de la Nine Inch Nails la Piotr Mamonov.

Pentru exemplificare, un text din iulie, numit „Pornotaoism”.

“ … Îmi necăjeam odată un pretenar reproşându-i că nu dragostea de carte îl mână spre (im)posturi universecuristice, ci dorinţa de a nu pierde bătălia pentru vaginele tinere aflate în treaba, trebăluind deci prin campus. Om serios, dotat cu socri şi nevastă, nega vehement, ba mărturisindu-mi că «p-alea bune le pic de nu se văd» …”.

Continuarea aici.

Pornographic Apathetic

Veşti bune din Ghencea

Beneficiind de o conducere modernă, Steaua are şanse să prindă la anul o finală.

Stadionul a intrat deja în semifinala competiţiei „Cele şapte minuni naturale ale lumii”, unde ar putea concura, printre altele, cu cascada de la Iguazu, Insulele Galapagos şi Marele Canion. „Avem mari şanse de a câştiga această competiţie, datorită zonelor sălbatice, de o mare diversitate, de la jnepenişul de pe versantul estic până la rezervaţia de entorse de la centrul terenului”, ne-a declarat telefonic preşedintele clubului.

Descoperirea Parcului Naţional Ghencea s-a produs întâmplător, cînd Andrei Ionescu, surprins de o centrare cu efect, a scăpat mingea într-o crevasă şi a alunecat înăuntru. Plecaţi să-l recupereze, membrii echipei medicale, însoţiţi de cei ai Salvamontului, l-au cules de pe drum şi pe Grzelak, care se rătăcise pe traseul (3+1/2 ore, marcat cu cruce roşie, nerecomandat iarna) dintre centrul terenului şi careul advers.

Alte veşti bune sunt legate de aducerea unor jucători cu experienţă, care să evolueze alături de tinerii fotbalişti ai Stelei. Mirel Rădoi, care a trimis un mail de încurajare foştilor coechipieri, a primit un reply cu convocarea pentru meciul de sâmbătă de la Mediaş. „Nu credeam că e transferat, deoarece a plecat în 2009, iar noi suntem acum tot în 2009″, a explicat managerul echipei. La fel, Emerich Jenei, care trecea întâmplător prin zona stadionului, a fost cooptat în lotul lărgit. „Domnul Jenei este unul dintre puţinii stelişti cu vizita medicală la zi, efectuată la policlinica cu plată din sector”, a fost explicaţia oficială.

În ceea ce priveşte campania de transferări din campionatele străine, conducerea Stelei a declarat că pregăteşte nişte achiziţii răsunătoare. „Dintre înregistrările pe care le-am vizionat, am fost impresionaţi de Ratatouille, un jucător tehnic şi rapid, care, pare-mi-se, evoluează în campionatul francez. Suntem cu ochii pe el şi aşteptăm partea a doua a filmului, pentru a ne forma o imagine completă, să nu păţim ca în cazul lui Dayro Moreno, a cărui poză ne-a atras atenţia răsfoind un oracol şcolar din Columbia”, ne-a declarat preşedintele clubului.

În încheiere, un anunţ pentru ocuparea postului de administrator însărcinat cu investiţiile, scos la concurs zilele trecute. Candidaţii nu trebuie să aibă experienţă ori studii de specialitate, nici să cunoască limbi străine. Se cere doar ca, în CV, în dreptul rubricii „părinţi”, să figureze o persoană care să se afle într-o relaţie apropiată de rudenie cu patronul.

… femeia (1) …

FERUCCIO SERAFINI: „Lupta femeii cu roata dinţată” – „Dramatică, sângeroasă, mereu neprevăzută şi niciodată încheiată este lupta femeii cu roata dinţată. Autorul, printr-o măiestrie inegalabilă, printr-o bună ştiinţă a distribuirii efectelor, ne poartă în chiar locul încleştatei lupte, astfel că simţim aievea gâfâitul oribil al femeii, scrâşnetul roţii dinţate, toată acea atmosferă de transpiraţie şi ulei ce alcătuieşte nu numai o mare scenă plastică, ci chiar un simbol al condiţiei femeii în angrenajul tehnologiei de mare randament. Cititorului îi sunt îngăduite însă şi unele momente de răgaz, de meditaţie, când roata dinţată este oprită, spre a fi revizuită şi gresată de către aceeaşi femeie, care – ne asigură autorul – are calificarea necesară spre a face o treabă bună, de garanţie, precum şi sentimente delicate pentru utilajul de care şi-a legat destinul.” (Editura „La Stampa”, Milano 1939).

IACOB VINCI: „Deliciile pâinii” – Deşi fiecare om menţionează că munceşte pentru o pâine, seara vedem o mulţime de oameni întorcându-se acasă cu câte o femeie. Iacob Vinci ajunge că omul va fi fericit numai atunci când îşi va prepara femeia acasă. Dospită bine, frământată de două ori, ea poate oferi delicii fantastice. Imensă evoluţie de la pâinea cu sare, oferită oaspeţilor, la femeia cu farmece şi susan păstrată exclusiv pentru sine. (Editura „Socrate et fils”, Caen 1960).

ROBERT CHEVE: „Amanta decapotabilă” – Roman (Editura Hachette, Paris 1928).

Fragmente din „Bibliografia generală”, Mircea Horia Simionescu, 1970.

Akhwari şi ceilalţi

Mexico City, Stadionul Olimpic, 20 octombrie 1968, ora 19:00. Festivitatea de închidere a Olimpiadei tocmai se încheiase şi, în aerul cald al serii, spectatori şi atleţi se pregăteau să părăsească arena, când crainicul a anunţat că mai este un concurent de venit.

În lumina becurilor de pe stîlpii stradali, a farurilor şi a girofarurilor, părea un cerb care a trecut din greşeală hotarul oraşului, iar acum, ţintuit de ochii de sticlă ai civilizaţiei, realizează că nu mai există drum înapoi. Târându-şi piciorul bandajat, când alergând, când şchiopătând, maratonistul tanzanian John Stephen Akhwari a părăsit escorta de motociclete care-l condusese pînă acolo şi a intrat în interiorul stadionului, unde a fost întâmpinat cu urale.

La începutul cursei de maraton, suferise o căzătură groaznică, în urma căreia se lovise la cap, îşi dizlocase genunchiul şi se tăiase la gambă. Şaptesprezece dintre cei 74 concurenţi nu au terminat cursa; pe unii i-a oprit căldura încă sufocantă, pe alţii lipsa de voinţă. John Stephen Akhwari nu a fost printre aceştia. A terminat al 57-lea – s-a spus că atunci a fost „cel mai greu obţinut loc ultim din istorie” -, cu peste o oră în urma învingătorului. Când a fost întrebat de ce nu a abandonat, a rostit memorabilele cuvinte: „Nchi yangu ya Tanzania hikunituma hapa Mexico kuanza mbio, bali imenituma hapa kumaliza mbio”. În cazul în care nu aţi înţeles, asta înseamnă: „Tanzania nu m-a trimis în Mexic să încep cursa, m-a trimis aici să o termin”.

Reverenţa mea nu e însă doar în faţa atletului tanzanian, ci şi înaintea celor câteva mii de spectatori care atunci au aşteptat să se termine cu adevărat Olimpiada.