„Vînd decodor RCS …”
Liga 1 e astăzi obiectiv strategic, ca un teritoriu cu subsolul bogat în petrol. Preţul drepturilor de televizare nu mai respectă valoarea intrinsecă a produsului şi a crescut nefiresc. Se întîmplă ca în cazul benzinei, al cărei preţ la pompă are puţină legătură cu costurile de extracţie, prelucrare şi transport. Cel care fixează preţul tarifează o necesitate a consumatorului: nu te poţi lipsi uşor de deplasarea cu maşina, deci eşti dispus să plăteşti pe combustibil cît nu face.
În această ţară cu subsolul sărac în zăcăminte fotbalistice, „regele autohton al sporturilor” în varianta TV a ajuns o necesitate. În curînd, va deveni un indice al confortului şi un atribut al clasei sociale din care faci parte. Avînd acces vizual prin intermediul micului ecran la şuturile chinuite din campionatul românesc, abonaţii RCS vor forma noua burghezie, iar cei care şi-au permis luxul de a-şi instala DigiTV vor constitui nobilimea. În sînul acestui popor microbist, noul sînge albastru şi privilegiile sînt livrate prin platforme DTH.
Cum o necesitate întreţinută se transformă rapid în dependenţă, dealerii vor vinde DVD-uri înregistrate cu noul drog. „Am Pandurii – FC Vaslui filmat cu şaişpe camere, plus trei talk show-uri cu Ştucan”. Şi vai de cel care va încerca să se lase!, pentru că va parcurge un sevraj chinuitor, fiind silit să urmărească transmisiile de la Olimpiadă.
Mămăliga se va umfla din nou. Privat de dreptul fundamental de a urmări la televizor un CS Otopeni – Gaz Metan Mediaş, o grupare de abonaţi ai UPC va începe tipărirea manifestelor cu „Sabotaţi trustul voiculescian!” şi „Fotbal pentru toţi!”. Luptători de gherilă se vor strecura în scările de bloc, înarmaţi cu cleşti ascuţiţi, şi vor reteza cablurile prin care circulă, ca o perfuzie dătătoare de viaţă, noua sevă mediatică. După vreo două etape de vizionat purici fără crampoane, poporul va ieşi în stradă, iar mulţimile se vor îndrepta furioase către terasele unde se vor organiza vizionări colective.
La următoarele alegeri, televizarea nediscriminatorie a partidelor din campionatul autohton va fi principalul punct al platformelor politice. „Dacă voi fi ales, voi aduce meciurile din Liga 1 gratis pe televizoarele din toate gospodăriile acestei ţări”, va promite candidatul stîngii. „Eu voi trece fotbalul românesc pe lista de utilităţi, alături de apă, curent şi gaz, şi voi subvenţiona televizarea partidelor amicale”, va contraataca liderul dreptei.
Din păcate, trebuie să întrerup această fabulaţie. Sînt abonat RCS şi se apropie lansarea postului gsptv. Vă rog să nu mă invidiaţi pentru că fac parte din această castă. Bănuiesc că e o chestiune de zile pînă cînd va fi lansat pe piaţa neagră urmaşul antenei de bulgari şi al decodorului HBO, care va permite vizionarea meciurilor din Liga 1. Numai acest dispozitiv poate netezi toate diferenţele sociale, iar revoluţia se va amîna pînă la o dată ce va fi comunicată ulterior.
Pe culmile suspiciunii
“ … Cu ei facem Turul globului, din minele ucrainene pînă la vîrsta sudanezilor, din Himalaya la “Inimă de ţigan” şi nu văd azi telecomentatori sportivi care să ne ducă atît de departe, benefic şi cu haz, fie şi ostentativ. E ostentaţia unei plăceri de a trăi şi a şueta în această lume în care atîtora le ceri democratic să mai şi tacă …”.
Un articol de Radu Cosaşu, despre Banciu şi Naum.
O zi în „Unirea”
Intrarea în parcarea etajată a magazinului Unirea este atât de ascunsă, încât doar norocoşii şi membrii Frăţiei Secrete Rutiere o nimeresc.
NIVELUL 1: poarta de intrare
Acum ceva timp, prin spatele magazinului era o bretea, care însă acum e închisă circulaţiei maşinilor. Nu e ciudat? Într-un Bucureşti în care trotuarele sunt decupate pentru a face loc automobilelor, unul dintre puţinele locuri care trebuia păstrat pentru traficul rutier a fost transformat în pasaj pietonal, pentru că la câţiva metri de „Unirea” a înflorit un alt supermarket.
Dacă te apropii prin învăluire, adică ocoleşti un mic cartier şi încalci vrând-nevrând vreo trei reguli de circulaţie, apoi te strecori printr-un labirint de străduţe unde e musai să rabatezi oglinda retrovizoare laterală ca să treci, ajungi la intrarea meschină şi chinuită a parcării. Sfat: când urcaţi panta agresivă, cu roţile aproape bracate, nu luaţi piciorul de pe acceleraţie! Îi puteţi transforma următorului client ziua de cumpărături într-o săptămână de pelerinaj pe la service-uri auto.
NIVELUL 2: parcarea
O parcare de acest gen este un spaţiu suprarealist. Te simţi ca într-un abator plin cu carcase de tablă, aranjate în ordine, perfect izolat, deşi te afli în inima furnicarului care este centrul Capitalei. Cât timp rămâi în maşină, totul e OK. Eşti dirijat prin săgeţi şi indicatoare luminoase, pentru că adevăratul client e automobilul, de vreme ce staţionarea lui se plăteşte. Cum te dai jos din maşină, aluneci dezorientat de-a lungul zidurilor şi deja nu mai cauţi o cale de intrare în magazin, ci o cale de ieşire din parcare. Într-un târziu, descoperi o uşă discretă de ascensor.
NIVELUL3: ascensorul
În interior, liftul are două uşi, diametral opuse, şi şase butoane numerotate. Dacă intuiţia nu-l ajută pe explorator, el nu va trece mai departe. De exemplu, în cazul în care vrei să pătrunzi în magazin la acelaşi etaj cu cel din care ai părăsit parcarea, trebuie ca mai întâi să urci sau să cobori, apoi să te întorci la respectivul nivel, iar uşa a doua ţi se va deschide.
Medieval de Sighişoara
Mâine începe şi Festivalul de Artă Medievală de la Sighişoara, al cărui program îl găsiţi aici. Acolo va fi şi o prietenă, Camelia Ducaru, care cântă în corul Sound şi care tocmai s-a reîntors cu o medalie de aur şi cu una de argint de la “Olimpiada Corurilor”, desfăşurată în Graz.
Mai multe despre ambele evenimente, aici.
gsptv, totul despre puţin
Dacă fotbalul românesc a arătat la Euro 2008 cît este de rămas în urmă, în România a constituit cea mai mare miză a luptei dintre trusturile media.
Emisiunile româneşti de profil seamănă cu jocul naţionalei: „show-ul” apare doar din „talk”. Moderatorul pasează vorbele de-a latul studioului, apoi, după minute bune de tatonare, un invitat verticalizează din greşeală şi aşa se naşte jocul ofensiv. Moderatorul se luminează la faţă şi anunţă că „îl avem pe X la telefon”, iar X ridică ritmul şi audienţa emisiunii, începînd să se certe cu cel care a ieşit din regula jocului pasiv. Fluier final şi genericul curge.
În grila „gsptv n” (unde n este mulţimea numerelor întregi cuprinse între 0 şi 4, fără 1) sînt 11 talk show-uri, o adevărată echipă naţională în care au fost selecţionate aceleaşi genuri tocite, adică analiză fotbalistică, tactică şi strategie, golurile etapei şi cele mai mari ratări, meteo, etc. Vom vedea şi o emisiune – intitulată, foarte creativ, LIGAment – despre accidentări, în care s-ar putea premia „Fractura etapei”. De-abia aştept talk show-ul cu „ştiri informale”, avînd în vedere că „informal” înseamnă fie ceva ce se desfăşoară în absenţa determinărilor şi a cadrelor oficiale, fie, în pictură, ceva abstract. Poate n-ar strica nişte ştiri abstracte despre fotbalul românesc, de genul „Gigi Becali a declarat azi ceva, dar nu contează ce”. Îmbucurător e însă că vom avea un talk show de „îmbrăcare a meciurilor din Liga I”, după ce principala tendinţă a presei sportive din ultimii ani a fost „dezbrăcarea”.
Noii cvadrupleţi media riscă să fie asemenea unui cadou imens. Să desfaci bucuros cutii din ce în ce mai mici alcătuite din vorbe, iar la sfîrşit să găseşti un foarte valoros ceas de mînă, dar care rămîne în urmă.