There are 99 posts tagged România (this is page 4 of 17).
De la un timp, sub titlul fiecărui articol publicat de Reuters e înscris și timpul mediu necesar parcurgerii respectivului text. Acesta a scăzut constant și rareori mai depășește 3 minute. Și-așa bănuiesc că se trec numere mai mici, ca un fel de doping pentru cititorul actual: „Hai că poți! Rezistă! Mai sunt doar câteva secunde de chin!”.
În curând, vom comunica doar prin gif-uri animate și emoticoane, iar creierul va mai livra materie cenușie de maximum trei clicuri. Continue reading
Apare la TV un domn cu un look mai degrabă agricol, îmbrăcat într-un costum de mii de euro. Ți l-ai imagina cerând una mică la terasa din colț, dar el ne povestește cum va organiza România meciuri la Euro 2020. E Ministrul “Subdezvoltării” Regionale. Ascultându-l, îți imaginezi o Românie în plin avânt, trimițând rachete în spațiu cu combustibilul strâns sub buda din spatele curții. Continue reading
Nu educația, nu informația, nu referendumul, ci televizorul a rezolvat definitiv problema monarhiei în România. De la „Mihai Bâl bâl”, printr-un teleshopping emoțional, mulți români au ajuns pe ultima sută de metri la „Majestatea inimilor noastre”.
De-abia când Regele a încetat să reprezinte un pericol l-au redat poporului, tăvălit prin sosul unei evlavii nefirești, nu pentru c-ar fi fost nemeritată (dimpotrivă), ci pentru că s-a ajuns la ea nenatural și-n mod interesat.
Am citit multe ce s-au scris despre imaginile video cu crimele de la metrou. Scriu „crime” pentru că au fost mai multe: una, a bietei fete împinse în calea trenului; celelalte, nenumărate, s-au petrecut în psihicul celor care au văzut aceste imagini, chiar dacă ei nu realizează asta.
Martorii primei tentative de asasinat – care a avut loc în stația Costin Georgian, în jurul orei 15:35 –, înțeleg, n-au avut nicio reacție. Bănuiesc că s-au blocat ori că au crezut că „așa ceva n-are cum să fie adevărat”. Așa a fost posibilă crima de la Dristor 1. Continue reading
Lila Kedrova (Madame Hortense) în Zorba
1. Există, în romanul „Ciuma” al lui Camus, un moment în care groaza atinge o maximă intensitate. Paradoxal, nu este atunci când şobolanii încep să iasă în şiruri lungi de prin cotloane, subsoluri, pivniţe şi guri de canal pentru a muri la suprafaţă, „aproape ca oamenii”. Nici când, „verzui, cu buzele ca de ceară, pleoapele învineţite”, sfârşeşte primul om din cauza bolii. Nu, apogeul terorii este atins, paradoxal, într-o zi frumoasă, când ciuma dă semne că s-ar opri.
După mine, românul nu s-a născut nici poet, nici cioban, nici căpșunar; nu este nici prea aplecat spre lirism, n-are nici mai mult simț al umorului decât alții. Dacă există o caracteristică pe care majoritatea noastră s-o avem, aceea e agresivitatea pasivă.
Politica de confidențialitate Termene și condiții Politica de cookies
