Să recunoaștem: știam că vom pierde în ultimele minute. Nu ne trebuia un animal-profet precum caracatița Paul – să zicem boul Vasile – pentru a simți asta. Se citea în vocea comentatorilor, în ochii și vocile oricăror doi români care au văzut meciul împreună. Frica de victorie e sora noastră bună.
Cel mai bine s-a văzut că, în mod inconștient, așteptam dezastrul eliberator din declarațiile luate imediat după meci. „Cei din țară ar trebui să fie mândri de noi, chiar dacă am scăpat egalul în ultimele minute”. „Ne-am creat și ocazii, păcat că nu le-am putut fructifica pe toate”. „Ăsta-i fotbalul, se mai și ratează”. Ce vorbe-s astea? Continue reading
A spus-o Ion Iliescu, autor de mineriade și de jumătăți de adevăruri, în timpul liber președinte de țară, întrebat fiind când vor afla românii adevărul despre revoluția din 1989: „Ehe, americanii n-au aflat nici până astăzi cine l-a omorât pe Kennedy. Și doar sunt americani”.
Ștergătorul de parbriz ridicat e semnul de netăgăduit al proprietății și, totodată, strănepotul T-ului de parcare. Timp de mulţi ani, se chema că eşti om serios doar dacă mașina ta avea loc rezervat, unul foarte asemănător cu cel de veci al omului, delimitat de acea cruce neterminată. În rest, tu puteai dormi și între tomberoane: dacă mașina avea loc, în bloc erai privit cu respect. 
Ați auzit, probabil: de curând am devenit țara care a dăruit culturii universale cel mai mare mic din lume, unul de 20 de metri.