Cărți de carantină. Aventură și contraaventură

Doi aventurieri – un acrobat fără o ureche și un iluzionist ce refuza să vorbească, însoțit de o uriașă cobră – fug dintr-un circ aflat la capătul lumii, cu gând să se întoarcă în România. Pe drum, cunosc o galerie de personaje interesante – un marinar ce-și căuta inamicul de-o viață spre o dreaptă socoteală, un hoț amator, un cartograf pierdut pe o insulă, un actor celebru care fugise de la Hollywood, un detectiv particular care-l urmărea pe Hitler etc. -, adoptă o suită de animale, trec prin naufragii, incendii, urmăriri, evadează și iar sunt prinși și iar evadează.

Stilul în care e scris romanul e total deosebit de orice altceva am citit vreodată. E o combinație năucitoare de Llosa și San-Antonio, de Allan Poe și Swift. Singurul loc unde am găsit o asemenea învecinare între tragic și ilar este – nu glumesc deloc – în serialul „Twin Peaks” al lui David Lynch. 

Cu siguranță acest roman ar fi trebuit ecranizat, dar noul val cinematografic românesc are alte teme de explorat. E peste Toate pânzele sus!, cartea lui Radu Tudoran. Leonida Neamțu – am mai scris-o – a fost cel mai nedreptățit scriitor român. Toată lumea l-a considerat autor de romane polițiste și ca urmare l-a expediat la capitolul „scriitori superficiali”, când exact asta a fost o dovadă de superficialitate. Umorul lui devastator, stranietatea scrisului, faptul că era uneori mai latinoamerican decât latinoamericanii, compozițiile excelente de personaje, ușurința cu care te putea transporta între tragic și comic pe lungimea aceluiași rând, toate astea sunt calități pe care nu le-am mai găsit la niciun scriitor român.

Sunt cărți care nu i-au ieșit cum ar fi trebuit, e adevărat, dar în vreo cinci-șase romane e absolut strălucitor. Se întâmplă, în cel mai înalt grad, în „Aventură și contraaventură”.

Cartea a apărut în 1966 la Editura Tineretului, a trecut neobservată și nu s-a reeditat niciodată. O găsiți totuși pe site-urile de vânzări second-hand. Ieri erau 7 pe okazii.ro, una pe olx.ro.

Iată două fragmente:

„În spatele lui Salamanca se rânduiseră câteva gânduri care-l urmau, făcând salturi mici. Un gând semăna perfect cu o maimuţă. Nu dintre cele mai arătoase, dacă am admite că există şi maimuţe prezentabile. Alt gând semăna cu un ied şi mergea în dreapta maimuţei, poate ceva-ceva în spatele ei. Avea corniţele abia mijite, nici nu putea să înţepe cu ele, şi picioarele, de la genunchi în jos, negre. În urma iedului venea un gând sub formă de leu, iar în urma leului, alt gând, ca o gorilă. Gorila asta avea un par şi la fiecare trei paşi îl otânjea pe leu chiar în moalele capului. Nu lipseau din cortegiul gândurilor un lup, o panteră şi altele nedefinite ca formă, ca nişte mingi de ceaţă, ce se rostogoleau pe urmele lui Salamanca … În spate de tot venea un gând izolat. Era ca o luminiţă ce plutea pe deasupra pământului, aprinzându-se şi stingându-se. Ca un far …”.

…………….

„Prin piaţă trecu un detaşament de mutilaţi, care purta o pancartă neagră: „Al doilea război mondial. Pe când al treilea?”. În primele rânduri mergeau cei ce suferiseră pierderi neînsemnate, o mână, un picior, nasul, jumătate de falcă, fleacuri dintr-astea. Urmau cei fără mâini sau fără picioare, sau şi fără mâini şi fără picioare … pe urmă cei cărora le fusese retezat capul; îşi duceau craniile în palmă, sau subsoară, după chef, norocoşii care reuşiseră să-l regăsească. Alţii nu duceau nimic; venea la rând un lung convoi de cărucioare ale celor care pierduseră jumătate de trup, ori chiar trei sferturi; vedeau câte un sfert de om, mânându-şi căruciorul singur, în caz că din acel sfert făceau parte şi mâinile; în caz contrar cărucioarele erau împinse de schilozi mai norocoşi, cărora le lipsea numai capul sau vreo mână; procesiunea era încheiată de cei decimaţi total, cei care fuseseră adunaţi din tranşee cu linguriţa; aceştia nu se vedeau, n-avea ce să se vadă, totuşi se aflau şi ei acolo, negreşit”.

P.S. Dacă nu găsiți această carte, din Leonida Neamțu vă mai recomand “Curbura dublă a infinitului”, “Frumusețea pietrei nevăzute”, “La Goulue dansează cu Chocolat”, “Balada căpitanului Haag” sau “Când îți moare inamicul cel mai bun”. Eu am opera completă a lui Leonida Neamțu :)