in Sfatul bătrânilor

Pledoarie pentru Rădoi

Mirel Rădoi

Foto: hepta.ro

Pierdem în deplasare cu Armenia, apoi deschizi televizorul și dai de Prunea care zice: „Aduceți un selecționer cu experiență!” Pe bune?! Florine, nu-l înveți tu și pe Kennet Andersson cum se sare la cap? Că ai experiență.

Pe cine să aducem? Pe Nea Piți? Pe Nea Puiu? Pe Nea Marin Miliardar? În fotbalul românesc actual, experiența înseamnă cam atât: know-how în păcălirea fotbalului și serviciu în țări cu mult nisip.

Avem o națională care iese sau măcar încearcă să iasă cu mingea jos din apărare, care are curaj și vrea să ridice capul. Iar noi ce facem? Le aducem un specialist în renunțare. Sunt greșeli mari în apărare? Sunt. Asta trebuie rezolvat și mergem mai departe, dar cu fața spre poarta adversă.

“Importantă e atingerea obiectivului” recită toată această mare de înțelepți. Dar care e obiectivul? Să plictisim de moarte planeta cu degajările noastre? Să trimitem câte-un atacant în exil în jumătatea adversă? După 93 de minute petrecute singur printre străini, bietul vârf al naționalelor pițurciene uita să și vorbească românește. (Nu-i de mirare că unii dintre ei umblă mai nou îmbrăcați în prosop: asemenea experiențe lasă urme.)

Amuzant e că, pentru noi, miza supremă este calificarea la un turneu final. Nu mai mult.

Auzi însă pe cineva care să spună: Obiectivul meu în viață e să termin clasa a patra? Sau: Visul meu e să mă combin cu verișoara lui Miss World? Ori: Îmi propun să alerg primii 5 kilometri dintr-un maraton?

„Să nu ratăm obiectivul”, auzi! De parcă nu l-am tot ratat în ultimii 20 de ani jucând chinuit. Dar dacă tot fluturăm chestiunea aceasta cu „ratarea obiectivului”, de ce nu declarăm titlul mondial (sau pe cel european) adevăratul obiectiv? Suntem fricoși și cu cuvintele, și cu visurile. Aș vrea să văd oameni devastând magazine pe Magheru că Stanciu a dat doar trei goluri în finala CM cu Brazilia.

De fapt, noi suferim de complexul bufonului: regretăm că n-avem ocazia să ne facem de râs într-un cadru ceva mai serios.

Suporterii jumătăților de măsură și-au găsit un nou idol. „Aduceți-l pe Dan Petrescu să salveze calificarea!” Nuuuu! Cu tot respectul, fotbalul lui Dan Petrescu seamănă cu strădania de-a bate un cui în geam fără a-l zgâria. “Tânăr și neliniștit” e thriller față de ce joacă echipele dumisale.

Hagi spunea foarte bine: “Cel mai rău lucru în România este gândirea pe termen scurt.” Ca în toată societatea, și în fotbal educația e cheia și trebuie început de jos. Dar copiii ăia care bat mingea cu ce ideal să crească în fața ochilor? Cu o națională închisă în propriul careu, apărându-se de muște ca o turmă de rumegătoare fluturând din cozi?

Să schimbăm antrenorul e ultimul lucru care trebuie făcut. Primul ar fi să ne schimbăm pe noi.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Sa vezi ce ti-o iei acuma de la specialisti.

    Lasand gluma la o parte, sunt de acord cu tine. Cateva ganduri, in sprijinul ideii ca Radoi treubie sa continue.

    1. „Amicalele” au disparut aproape complet. Nu mai sunt meciuri fara miza, asa ca orice recunonstructie adverata inseamna sacrificarea unei calificari sau doua.
    2. Daca vrem sa avem succes, avem nevoie de un plan pe termen lung. E greu sa ii ceri lui Radoi sa gaseasca echipa magica care da rezultate peste noapte. In plus, o sa avem nevoie de multe „cautari” pana gasim jucatorii potriviti pe fiecare post.
    3. Cei care fac analogii cu echipa mare din anii 90, sa nu uitam ca acel joc inchis a mers cu sud-americanii si Anglia, dar nu cu echipele europene. Croatia, Suedia, Elvetia, Franta, Bulgaria, Spania, Portugalia, Germania, Irlanda, Italia, URSS, Anglia de doua ori. Bilant: 3 victorii, doua cu Anglia una cu URSS- 2 egaluri (ambele pierdute la 11m)- 8 infrangeri. Acel stil nu a mers atunci in fata echipelor europene care vor posesia, nu va merge nici acum.

    Cred ca Radoi in sine e candidatul perfect? Nu, dar cred ca el e reprezentatul cel mai bun (in momentul asta) pentru cum vrem (sau ar fi logic sa vrem) sa joace „nationala”.

    • Sa vezi ce ti-o iei acuma de la specialisti.

      Lasand gluma la o parte, sunt de acord cu tine. Cateva ganduri, in sprijinul ideii ca Radoi treubie sa continue.

      1. „Amicalele” au disparut aproape complet. Nu mai sunt meciuri fara miza, asa ca orice recunonstructie adverata inseamna sacrificarea unei calificari sau doua.
      2. Daca vrem sa avem succes, avem nevoie de un plan pe termen lung. E greu sa ii ceri lui Radoi sa gaseasca echipa magica care da rezultate peste noapte. In plus, o sa avem nevoie de multe „cautari” pana gasim jucatorii potriviti pe fiecare post.
      3. Cei care fac analogii cu echipa mare din anii 90, sa nu uitam ca acel joc inchis a mers cu sud-americanii si Anglia, dar nu cu echipele europene. Croatia, Suedia, Elvetia, Franta, Bulgaria, Spania, Portugalia, Germania, Irlanda, Italia, URSS, Anglia de doua ori. Bilant: 3 victorii, doua cu Anglia una cu URSS- 2 egaluri (ambele pierdute la 11m)- 8 infrangeri. Acel stil nu a mers atunci in fata echipelor europene care vor posesia, nu va merge nici acum.

      Cred ca Radoi in sine e candidatul perfect? Nu, dar cred ca el e reprezentatul cel mai bun (in momentul asta) pentru cum vrem (sau ar fi logic sa vrem) sa joace „nationala”.

      3 egaluri, 7 ingrangeri. Am uitat ca am facut egal cu nemtii in 2000. Amintirile ma Kimuiesc.

  2. De acord ca nu trebuie sa schimbam antrenorul nationalei des si trebuie sa-i dam timp sa imprime o directie, o viziune de joc. Pana la urma, un selectioner nu are timp sa lucreze la capitotul fizic sau tehnic cu jucatorii, ci doar la aspectele tactice si de strategie ale jocului. De asemenea, stilul de joc al nationalei mari ar trebui insuflat reprezentativelor de tineret si juniori, pentru continuitate. Poate cel mai important rol al selectionerului e sa angreneze jucatorii si sa-i motiveze.
    Decat daca Radoi nu joaca rolul taranului mers la targ sa-si faca armasarul de ras, el tocmai spune ca e intr-un impas de comunicare cu jucatorii si indicatiile de joc nu ii sunt urmate. Lucrul asta ma face sa cred ca in mintea lui, Radoi a renuntat deja.
    Imi place de Mirel, dar pentru ca echipa antrenata de el sa reuseasca, jucatorii trebuie sa joace cum jucau cei de la U21 la europenele trecute, cu mult suflet. Doar o parte au facut asta ieri, pe altii nu-i mai intereseaza. Eu as renunta la astia din urma. Fara drame, nu vrei sa joci cum iti spun eu, nu mai vii. Nu e nevoie de beizadele de gen Ianis care sa ne spuna sa ne tinem gura dupa un gol chinuit in 10 meciuri.
    Daca as fi Mirel, as ramane doar daca jucatorii mi-ar promite ca ar juca cu pasiunea armenilor la urmatorul meci. Daca se decide sa plece, il vad pe Olaroiu ca cel mai serios candidat, capabil sa construiasca ceva la nationala.

Webmentions

  • Ce mi-a plăcut (săptămâna 259) - Mihai Vasilescu aprilie 2, 2021

    […] Pledoarie pentru Rădoi […]