În 1996, apărea Fargo, filmul fraților Coen, care a obținut patru Premii Oscar. Subiectul: un șir de crime sunt descifrate de către o polițistă de provincie care este și însărcinată (pentru rolul acesta, Frances McDormand a primit Oscarul). În 2003, frățiorii au încercat să reia tema lor favorită și a rezultat un pilot cu Edie Falco în rolul principal (soția lui Tony Soprano din „The Sopranos” și actrița principală din „Nurse Jackie”), care n-a stârnit însă mult entuziasm și nu s-a transformat într-un serial. Continue reading
“Pălăria albastră”, de Andrei Crăciun
Rar am citit o carte în care autorul să își omoare cu atâta voluptate personajele. Și nu doar personajele. Teme, idei, situații din care alți scriitori ar fi scos cel puțin un roman-fluviu sunt ucise de către Andrei Crăciun într-o jumătate de frază. Există o fojgăială de oameni, ca la Dickens, un vârtej care te aruncă la fiecare pagină în altă casă, în alt oraș, în altă viață. Ai senzația că după fiecare colț stă autorul care îți trage o palmă și-ți întoarce capul spre o altă întâmplare.
Experiența de jurnalist și de călător i-a adus un material imens pe care încă îl digeră, în miezul unor alte și alte vânători. Din punct de vedere literar, Andrei Crăciun e o creatură bizară, un ghepard silit să mistuie în timpul goanei. “Pălăria albastră și alte povestiri” pare un excelent exercițiu de exorcizare a jurnalistului și de naștere a unui scriitor. Citiți-l și urmăriți-l cu încredere, după această culegere de povestiri cu personaje secundare va urma, posibil, marele roman al personajului principal, călătorul cu pantofii verzi care cutreieră, nostalgic, prin porturi și bordeluri.
Cartea a apărut la Editura Herg Benet și poate fi cumpărată de aici.
A fost un zeu
Pentru mine, David Bowie a fost o fereastră colorată: după ce ascultam fiecare album al lui, vedeam lumea mai frumoasă. Nu știu cum reușea și ce punea în muzica lui, era ca o hipnoză a inimii.
În afara capodoperelor lui din anii ’70, l-am iubit pentru albumele care n-au avut succes la public sau la critică. Pentru complexul “Black tie, white noise” (straturi peste straturi de texturi hip-hop și jazz, în 1993), pentru delicatul “Hours” (1999), pentru complexul “1. Outside” (1995), realizat cu Brian Eno, ca și capodopera lui absolută ”Low”(1976). Pe acest album, împărțit în două părți distincte, muzica este abstractă și precisă în același timp, complexă și simplă totodată. Nu știi ce este real și ce e vis, e ca un tablou impresionist care-ți spune de fiecare dată altceva. Nu găsesc o comparație muzicală mai bună decât cu (poate) cea mai bună piesă Beatles: “A Day in the Life”. Te emoționează și nu poți spune exact de ce. Continue reading
Premiul Messi – Ronaldo
Din nou, lupta pentru FIFA Ballon d’Or s-a dat între cei doi. E corect?
Din 2010, de cînd FIFA decernează trofeul Balonul de Aur, au fost doar doi câștigători. În prezent, este 4-2 pentru Messi în meciul cu Ronaldo, argentinianul mai având un Ballon d’Or, obținut pe când trofeul încă era decernat de revista France Football.
În acest an, știrea despre alegerea celui mai bun fotbalist al lumii a trecut aproape neobservată, fiind mai degrabă propulsată spre atenție de cancanistica măruntă stoarsă din întrebarea : “Ce ți-ai dori din ce are celălalt?”. După părerea mea, lumea iubește acest duel doar când se petrece pe gazon, dar în rest s-a plictisit de el. Aceste gale îmi amintesc de episodul din Seinfeld în care Jose Carreras e denumit “the third guy”, pentru că, din cauza alăturării sale cu mai celebrii Domingo și Pavarotti, nimeni nu-și amintește cum îl cheamă. Sau de formatul de negociere în cazul unei invazii militare: 2+1, acel 1 fiind victima, invitată doar de formă. Continue reading
Mentalitatea de perdanți joviali
Doi antrenori români și-au exprimat dorința de a-l transfera pe Cristi Tănase. Păi să nu mori de râs? Acest Marco Polo al fotbalului românesc ar putea reveni, din îndepărtata Chină, aproape direct în lotul național pentru Euro 2016. Conform gsp.ro, „El Dodelinho” a jucat, din iulie, doar în zece partide pentru Tianjin Teda, ocupanta locului al XIII-lea în campionatul chinez, în care a marcat de numai două ori, din postura de al doilea atacant. Continue reading
Laissez faire cu pălării
În “The Hateful Eight” (Cei opt odioși), Tarantino e chiar mai incorect din punct de vedere politic decât în trecut: după un film cu evrei asasini și unul cu un fost sclav pistolar, avem unul în care personajul feminin principal (superb interpretat de către Jennifer Jason Leigh) este o infractoare dusă la spânzurătoare. Din prima secundă în care apare (cu un ochi vânăt) până în ultima secundă a filmului, este constant plesnită, însângerată, lovită cu cotul în gură, i se scot dinții și lista poate continua, dar nu vreau să vă stric distracția. Feministele nu vor avea totuși motiv de autosesizare: toate personajele sunt abuzate la extrem. “Nigger” este cuvântul care se aude cel mai des, iar mexicanii au și ei cota lor de dispreț public. Continue reading