Ce-am făcut cu viitorul?

Olympic-RingsEchipa feminină de handbal a pierdut în fața Angolei și a Braziliei (în ultimul meci, cu 13 – 26), dar noi încă facem calcule, ca în cazul naționalei de fotbal înaintea unui meci crucial, tratând pacientul cu nițică algebră și știri-bombă. La ce medalii mai avem șanse? La câte?

Ne-am dus singuri la groapă și singuri ne bocim. Nu lipsa noastră în vreun top al obiectelor atârnate de gât este problema, ci faptul că, în România, sportul este tratat de mulți ani ca un câine comunitar.  Continue reading

Cine mai poate organiza Olimpiade?

polluted-water-rio1Vă amintiți câinii vagabonzi din satul olimpic, camerele de baie ale căror uși se blocau ori care aveau două vase de WC alăturate, cheile camerelor de hotel care nu funcționau, toate acele episoade tragicomice semnalate la Olimpiada de iarnă de acum doi ani de la Soci? Ei bine, ar putea fi plăcute amintiri.

Conform multor depoziții, multe zone din satul olimpic din Rio sunt “de nelocuit”. Sportivi din Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă s-au cazat temporar în hoteluri, în timp ce organizatorii caută, în ceasul al doisprezecelea, să rezolve problemele. Reacții? Primarul orașului Rio le-a replicat pe Twitter sportivilor din Australia care se plângeau, spunându-le că, dacă vor să se simtă ca acasă, le poate pune în camere câte un cangur. Bine că nu i-a expulzat. Pentru întârzieri, oficialitățile au dat vina apoi pe comitetul olimpic de organizare, pe muncitori și, finalmente, pe hoți.  Continue reading

Româniada

Putem trage pe oricine de glezne. Exercițiul de la paralele al Nadiei din 1976 rămâne însă inatacabil.

OLY137-THE+PERFECT+10Sunt 40 de ani de la exercițiul Nadiei la paralele de la Montreal. Este prilejul perfect pentru a cugeta la cum am transformat, în mai puțin de jumătate de secol, perfecțiunea în tragicomedie și sportul în formă fără fond. Pentru nostalgicii care gândesc că meritul pentru performanțele sportive era al sistemului comunist, să nu uite totuși cum a trebuit să plece “zeița de la Montreal” din țară, fugind ca un sclav de pe plantație prin pădurile Banatului.  Continue reading

Elefantul din sufragerie

Atleții ruși se dopează. Asta chiar e o mare surpriză!

World Anti-Doping Agency a denunțat de curând corupția care domnește în atletismul din Rusia. S-au făcut acuzații conform cărora agenția antidoping din Rusia a distrus 1.417 probe, că există un laborator identic cu cel oficial, unde se falsifică probe, că în sportul rus corupția este adânc înrădăcinată, iar trișarea s-a făcut chiar cu complicitatea statului și, mai ales, că Rusia nu e singura țară unde există aceste probleme.  Continue reading

Aurul olimpic la aşteptări

Potato sitting on a couch watching a vintage television

Când un sportiv român obţine locul al şaptelea la Jocurile Olimpice, ştirea seamănă cu o scrisoare de concediere. Printre rândurile politicoase se simt dezamăgirea, reproşul, regretul, un fel de “păi de-asta am crezut noi în tine?”. Când sportivul obţine locul al patrulea, apar în plus o poză şi-o scurtă compunere, în stil de ferpar. Acolo e zugrăvită nereuşita finală, sub titlul universal “X a ratat obţinerea unei medalii la proba Y”, uitându-se totuşi că, până la a pierde, X s-a calificat la Olimpiadă, a parcurs serii, a luptat, a învins.  Continue reading

Olimpiada. Ce facem cu ea?

În marele muzeu al mişcării din Londra sunt deja expuse imagini memorabile. L-am văzut pe nord-coreeanul Om Yun Chol ridicând deasupra capului o halteră ce depăşea de trei ori greutatea corpului său. Am stat alături de antrenorul sud-coreean şi de cel german, care discutau aşezaţi ca la picnic în timpul semifinalei întrerupte la spadă, în timp ce alături se stabilea veşnicia unei secunde. La probele de tir, ne-am ţinut răsuflarea chiar şi-n faţa televizorului, pentru a nu sfărâma liniştea de sub cozorocuri a sportivilor, amestec de Terminatori şi elevi la ora de chimie, căutând să prindă în microscop o bacterie aflată la mama naibii.

Pentru că vorbim despre Londra şi despre muzee, poate veţi fi vizitat National Gallery. Acolo, etichetele aşezate lângă tablouri sunt mici mostre de jurnalism. În două-trei propoziţii stă concentrată povestea picturii, plus un fapt relevant în legătură cu aceasta. Astfel, micul dreptunghi îl pune într-o altă lumină pe cel mare şi-ţi dă ghes să-i acorzi mai multă atenţie.

Comentatorul de sport are acelaşi rol. Fiecare disciplină deţine codul propriu de reguli, misterele, poveştile şi miturile sale. Nu spun că trebuie să fie reamintite de fiecare dată, ca-n dansul stewardeselor dinaintea decolării, aceleaşi lucruri de bază. Totuşi, nu cred că e redundant să explici, din când în când, ce importantă e lupta pentru prize în judo sau ce este un Waza-ari ori un Yuko, noţiuni mult mai subtile decât golurile din fotbal. Eu, profanul, pot striga din canapea: „Haide, fată! Dă-i la braţ! Hai că poţi! Pfuuuu! De ce s-a dus aşa? N-a intrat lovitura”, însă de la comentatorul de scrimă aştept unele răspunsuri la întrebări. De exemplu, de ce spadasina Şemiakina execută acele mişcări fulgerătoare de panteră, în timp ce Shin A Lam preferă retragerea şi, eventual, punctarea pe asaltul adversarei?

Despre Cristian Ţopescu se spune că, în era dinaintea Internetului, se înconjura în cabina de comentariu de numeroase foi pline de informaţii, astfel încât semăna cu Jean Michel Jarre în mijlocul claviaturilor. Avea mereu ceva interesant şi relevant să spună, dar marea calitate a Domniei Sale era că reuşea să vorbească pe limba tuturor. E unul dintre oamenii care au creat în România un public iubitor de sport, aşa cum profesorul de chimie din gimnaziu te poate apropia sau îndepărta de secretele subtile ale materiei.

Astăzi, competenţa există, dar uneori rămâne dincolo de ecran. În miezul unui popor excesiv fotbalizat, comentatorul unor discipline de nişă este un misionar. Cei care urmăresc Olimpiada nu sunt, în general, oameni specializaţi, care stau lipiţi de micul ecran de dimineaţă până seara, dar sunt foarte dornici să înţeleagă, să absoarbă, să pătrundă. Dacă-i abandonezi în spatele clasei spre a lucra numai cu premianţii, degeaba te vei plânge apoi că publicul vrea numai Gigi.