Câteva dintre personajele favorite ale scriitorului se strâng la sfat, în „cuibul căutătorilor de comori”, să istorisească pățanii din lungile și sinusoidalele lor existențe. Continue reading
Leonida Neamţu
There are 19 posts tagged Leonida Neamţu (this is page 3 of 4).
Speranță pentru Marele Vis, de Leonida Neamțu
“Din adâncul pădurii țipa un animal sfâșiat de un alt animal.”
Această carte ar fi trebuit ecranizată și, dacă ar fi păstrat măcar 10% din tonul romanului, tot ar fi fost un film memorabil, ceva între Salariul groazei și The Flight of the Phoenix. Continue reading
Blondul împotriva umbrei sale, de Leonida Neamțu
Unul dintre scriitorii mei favoriți români dintotdeauna a fost și rămâne Leonida Neamțu. A fost unul dintre cei care m-au făcut să mă îndrăgostesc de cărți. Și astăzi, cel puțin o dată pe an, neapărat îl rerere… (etc.)…citesc. E în continuare proaspăt, la mai bine de jumătate de secol de la apariția primelor sale cărți. Continue reading
Cărți de carantină. Aventură și contraaventură
Doi aventurieri – un acrobat fără o ureche și un iluzionist ce refuza să vorbească, însoțit de o uriașă cobră – fug dintr-un circ aflat la capătul lumii, cu gând să se întoarcă în România. Pe drum, cunosc o galerie de personaje interesante – un marinar ce-și căuta inamicul de-o viață spre o dreaptă socoteală, un hoț amator, un cartograf pierdut pe o insulă, un actor celebru care fugise de la Hollywood, un detectiv particular care-l urmărea pe Hitler etc. -, adoptă o suită de animale, trec prin naufragii, incendii, urmăriri, evadează și iar sunt prinși și iar evadează. Continue reading
Cărțile copilăriei mele
Ale voastre care sunt?
După ce am regăsit ieri un articol în care abordam tangențial subiectul acesta, aș vrea să vă spun ceva mai multe despre romanele mele favorite din copilărie.
1. Aventură și contraaventură, Leonida Neamțu (1966). Doi circari – un acrobat fără o ureche și un iluzionist ce refuza să vorbească, însoțit de o uriașă cobră – fug dintr-un circ aflat la capătul lumii, cu gând să se întoarcă în România. Pe drum, cunosc o galerie de personaje interesante – un marinar ce-și căuta inamicul de-o viață spre o dreaptă socoteală, un hoț amator, un cartograf pierdut pe o insulă, un actor celebru care fugise de la Hollywood, un detectiv particular care-l urmărea pe Hitler etc. -, adoptă o suită de animale, trec prin naufragii, incendii, urmăriri, evadează și iar sunt prinși și iar evadează.
Ceea ce vă povestesc sună copilărește, dar stilul în care e scris romanul e total deosebit de orice altceva am citit vreodată. E o combinație năucitoare de Llosa și San-Antonio, de Allan Poe și Swift. Singurul loc unde am găsit o asemenea învecinare între tragic și hilar este – nu glumesc deloc – în serialul „Twin Peaks” al lui David Lynch. Continue reading
Unde e copilăria?
Nu ştim, când suntem copii, care cărţi ne construiesc. Căpătăm acest privilegiu mult mai târziu, adică prea târziu. În ceea ce mă priveşte, îi datorez lui Leonida Neamţu atât „aventura”, cât şi „contraaventura”, iar doamnei Monica Pillat acceptarea ca matelot pe „Corabia timpului”. Cu „Cireşarii” am descoperit peşteri şi castele, alături de „Băieţii din Strada Pal” am purtat durerosul război pentru un maidan.
Imaginaţia e vântul care umflă pânzele copilăriei, iar când acesta nu suflă, aventura minţii moare. Cartea dă viaţă, tocmai pentru că întrupează prin imaginaţie. Ecranul doar redă: e o tavă pe care toate sunt aşezate de-a gata. Generaţia mea a descoperit jocurile pe calculator ca pe un bonus, după ce organizase expediţii prin pivniţe şi poduri, după ce purtase nenumărate bătălii cu bulgări, invizoace sau cornete. Am speriat cartierul cu detunătura de carbid sau am aruncat pietre plate spre a cuceri dealuri de hârtiuţe colorate (chiar, mai sunt „surprize” în pachetele de gumă?, mai sunt surprize pe undeva?). Continue reading